Ion Ţiriac a uitat două maşini de lux Ferrrari într-un garaj din Germania. Ce s-a întâmplat după 10 ani

De Antena Sport
Publicat: 24.01.2021, 10:25
Actualizat: 11.05.2021, 18:30

Ion Ţiriac

Mediafax Foto / Alexandru Hojda via Hepta

Ion Ţiriac

„Eram la Monte Carlo, la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. 

Reclamă

Ion Ţiriac a uitat două maşini de lux într-un garaj din Germania

Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni. Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. 

Reclamă

După vreo zece ani, mă sună ăia: „Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?”. Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager”, a povestit Ţiriac, citat de impact.ro. 

Evident, după 10 ani în care nu au fost folosite, cele două maşini au avut mari probleme, mai ales la nivelul motoarelor, care au fost schimbate. Ţiriac nu a stat pe gânduri şi le-a vândut la preţ redus.

„Vă dați seama că după 10 ani de zile, ținând o mașină într-un garaj, automat trebuie să îi dai motorul jos, să începi să îl refaci, și le-am vândut într-o clipită cam cu jumătate din banii pe care îi dădusem pe ele”, a adăugat Ţiriac. 

Ion Ţiriac, unul dintre cei mai bogaţi români

Ion Țiriac a ajuns pe locul 3 în topul celor mai bogați români, conform celor de la Forbes România. Conform sursei citate, Țiriac are o avere de 1,23 miliarde de euro. Pe primul loc în acest clasament se află Daniel Dines, cu o avere de 1,58 milioarde de euro.

Pe locul 2 în topul celor mai bogați români se află frații Dragoș și Adrian Pavăl, cu o avere de 1,54 miliarde de euro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:59 19 apr.

Marius Șumudică, semnal de alarmă după Rapid – U Cluj 0-2: „Totul sau nimic. Urmează meciul sezonului”

22:37 19 apr.

„Parcă îți vine și ție să cânți” Alex Chipciu, savuros despre atmosfera din Giulești! Ce regret are

21:52 19 apr.

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52 19 apr.

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38 19 apr.

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16 19 apr.

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s