(P) Ce trebuie să știi despre NBA
De Antena Sport
Publicat: 2.02.2023, 14:15
Actualizat: 24.07.2023, 23:04
Ce trebuie să știi despre NBA. Abrevierea de NBA vine de la „The National Basketball Association” și este vorba despre o ligă profesionistă de baschet din America de Nord compusă din 30 de echipe. Poți urmări acolo majoritatea jucătorilor importanți din lume și de aceea această competiție este cea mai puternică din lume.
S-a fondat în anul 1949 prin fuziunea a 2 competiții rivale, The National Basketball League (fondată în 1937) și Basketball Association of America (fondată în 1946). În 1976, avea să absoarbă și 4 echipe din The American Basketball Association, o ligă care s-a desființat în acel an.
Ce trebuie să știi despre NBA. Primul sezon din NBA
Primul sezon a început cu 17 echipe, dar din cauza lipsei de interes a fanilor mai multe echipe s-au desființat în timp. Așa s-a ajuns ca în 1955 în NBA să mai concureze doar 8 echipe.
Asociația a luat apoi decizia ca fiecare echipă să aibă la dispoziție 24 de secunde pentru fiecare atac. Asta a dinamizat mult jocul și a făcut să crească din nou interesul fanilor, care acum pot să parieze pe toate meciurile din NBA la case de pariuri online și offline.
La sfârșitul anilor ’50 și în anii ’60 competiția a ajuns să devină una foarte cunoscută. Wilt Chamberlain și Bill Russell deveniseră mari vedete în țara lor. Bill Russell a stabilit un record care încă nu a fost doborât, câștigând cu Boston Celtics 11 titluri de campion în 13 sezoane.
De asemenea, Wilt Chamberlain a rămas în istoria lui Philadelphia Warriors pentru faptul că a înscris 100 de puncte într-un singur meci. Cei doi au fost declarați MVP (cel mai valoros jucător) în 9 din 11 sezoane între anii 1958 și 1968 și aveau o mare rivalitate între ei.
Creșterea numărului de echipe din NBA
Între anii 1966 și 1975 competiția a crescut de la 9 echipe la 18. Portland Trail Blazers, Cleveland Cavaliers și Buffalo Braves (acum Los Angeles Clippers) își făceau debutul în 1970. Apoi, în 1974, au intrat în scenă New Orleans Jazz (acum Utah) și astfel se ajungea la 18 combatante.
S-a ajuns la 22 de echipe în 1976, când au fost primite în NBA alte 4 francize: San Antonio Spurs, Denver Nuggets, Indiana Pacers și New York Nets (acum Brooklyn Nets).
Această era nu s-a încheiat prea bine pentru că ratingurile TV și numărul de spectatori a început să scadă drastic. Unul dintre motivele pentru care s-a întâmplat asta a fost și pentru că au fost foarte multe scandaluri, cu jucători care aveau probleme cu drogurile.
Introducerea liniei de 3 puncte în anul 1979 a făcut ca NBA să revină în atenția fanilor. În acel an tinerii Larry Bird și Magic Johnson aveau să semneze primul lor contract de profesionist cu Boston Celtics și respectiv Los Angeles Lakers.
Cei doi aveau să joace unul împotriva celuilalt în 3 finale NBA, cele din anii 1984, 1985 și 1987. În cele 10 sezoane din anii ’80, Magic Johnson i-a condus pe Lakers către 5 titluri, iar Larry Bird pe Celtics către 3. Tot la începutul anilor ’80 avea să apară și Dallas Mavericks.
Debutul lui Michael Jordan în NBA
La 1 februarie 1984 s-a întâmplat un eveniment major din istoria competiției. David Stern a fost numit în funcția de comisar NBA. El a avut un mare rol în creșterea popularității NBA în toată lumea.
Însă, cel mai important moment din acel an a fost cel în care legendarul Michael Jordan a ajuns în baschetul profesionst, la Chicago Bulls. El a fost declarat la finalul acelui sezon cel mai bun debutant din NBA.
Au urmat apoi niște ani extraordinari pentru el, care i-au făcut pe mulți să spună că a fost cel mai mare jucător din istorie. De 6 ori a câștigat titlul de campion și a fost declarat MVP, în ani 1991, 1992, 1993, 1996, 1997 și 1998.
Cu marele Phil Jackson ca antrenor, la începutul anilor 2000, a fost o dominare a lui Los Angeles Lakers. Aceasta superechipă a jucat 13 finale în 16 sezoane și a câștigat 10 titluri de campioană. În teren străluceau Shaquille O’Neal și regretatul Kobe Bryant.
Rivalitatea LeBron James – Stephen Curry
În prezent, cea mai mare rivalitate este între LeBron James și Stephen Curry. Primul a îmbrăcat tricourile lui Cleveland Cavaliers, în 2 perioade diferite, Miami Heat și acum Los Angeles Lakers. Al doilea a evoluat toată cariera pentru Golden State Warriors. Ambii sunt campioni de câte 4 ori.
Sunt 2 echipe care împart recordul de titluri de campioană. Los Angeles Lakers (în trecut Minneapolis) și Boston Celtics, ambele cu câte 17. De notat este că Chicago Bulls are în palmares doar cele 6 titluri pe care le-a câștigat în era Jordan.
Bill Russell este un baschetbalist despre care mulți nu au auzit. Acesta are 11 titluri de campion, el fiind recordmenul din acest punct de vedere. Performanța lui este cu atât mai mare în condițiile în care el a jucat în doar 13 sezoane.
Închei cu Phil Jackson, antrenorul care are cele mai multe titluri de campion, 11 la număr. A început cu 6 titluri cu Chicago Bulls în anii 1991, 1992, 1993, 1996, 1997 și 1998. Au urmat 5 cu Los Angeles Lakers în anii 2000, 2001, 2002, 2009 și 2010.
Așadar, NBA este astăzi cea mai îndrăgită și urmărită competiție de baschet din întreaga lume. Acolo unde se adună cei mai buni jucători și unde pasiunea fanilor și tensiunea meciurilor este la cele mai înalte cote.
- Ce trebuie să știi despre NBA
- Rivalitatea LeBron James – Stephen Curry
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY