Replică dură pentru Anamaria Prodan, înainte de a merge la Tribunal cu scandalul momentului! ”Nu s-a mai ocupat de mine. E alegerea mea”

De Antena Sport
Publicat: 16.12.2021, 8:44

Anamaria Prodan

Anamaria Prodan a fost părăsită de Laurențiu Reghecampf

Instagram Anamaria Prodan

”Am reziliat contractul cu fostul impresar, am fost cinci ani alături de Anamaria Prodan, apoi impresarul meu a fost un străin. Ea nu s-a mai ocupat așa mult de mine, nici acel străin, nici măcar nu l-am văzut la față. Au fost și câteva nereguli în contract și am vrut să îl rup!

Reclamă

Dar eu n-am rupt contractul ca să semnez cu domnul Victor Becali, am fost liber, fără agent, două luni de zile. N-am semnat contractul cu Victor Becali imediat după ce am rupt contractul cu Anamaria Prodan. Nu mă tem de un proces, e alegerea mea și o duc până la capăt”, a spus Ianis Stoica, după FCSB – Rapid 3-1.

Reclamă

Ianis Stoica a trădat-o pe Anamaria Prodan. Reacția agentului

Anamaria Prodan a trecut la ameninţări. Spune că va ajunge la tribunal, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Dennis Man care a renunţat la contractul cu ea pentru a semna cu firma fraţilor Becali. ”Poate Gigi vrea să-l păcălească pe Ianis cum a făcut-o și cu Man.

Că a zis că-i plătește el orice despăgubiri. Sunt curioasă cum va achita legal Gigi Becali niște compensații față de un impresar pentru un jucător care nu aparține clubului. Cum scoate bani legal din FCSB ca să-mi achite mie clauzele din contractul lui Man, dacă voi câștiga procesul? Avocații chiar vor monitoriza acest subiect”, a spus Anamaria Prodan, în urmă cu câteva zile.

FCSB – Rapid 3-1 | „Am fost călare pe ei!” Ianis Stoica, în extaz

În meciul FCSB – Rapid 3-1, Ianis Stoica a fost introdus la pauză, în locul lui Constantin Budescu, și și-a trecut numele pe lista marcatorilor la ultima fază a meciului. Puștiul de 19 ani a declarat că FCSB a fost peste Rapid în derby-ul de pe Arena Națională.

„A fost un meci foarte frumos, atmosfera m-a făcut să uit de tot. Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa și să luăm cele trei puncte. Noi avem alt obiectiv față de ei. La penalty, am fost mai rapid, Săpunaru m-a tras de picior și a fost fault. Era normal să câștigăm, după cursul jocului, pentru că toată repriza a doua mingea a fost numai la noi. Au luat roșu pentru că am stat călare pe ei și au cedat presiunii.

Vreau să înscriu de la meci la meci, nu mă interesează să fiu playmaker-ul echipei. Mă interesează să fiu acolo unde trebuie și să înscriu. Rapid mi se pare o echipă care va prinde play-off-ul. Chiar și cu foarte mulți accidentați, ne-a fost greu cu ei astăzi”, a spus Ianis Stoica, după FCSB – Rapid 3-1.

În clasament, primele şase locuri sunt ocupate de CFR Cluj – 51 de puncte, FCSB – 43 de puncte, FC Voluntari – 34 de puncte, FC Botoşani – 33 de puncte, Rapid – 31 de puncte şi CS Universitatea Craiova – 31 de puncte.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s