Toaletele publice ar putea deveni istorie! Recomandările experţilor după pandemia de COVID-19
De Antena Sport
Publicat: 24.05.2020, 4:42
Potrivit Daily Mail, folosirea acestora ar putea fi interzisă de la data de 1 iunie. Asociaţia Toaletelor din Marea Britanie a venit cu un nou set de reguli în privinţa igienizării, pentru a preveni răspândirea COVID-19.
Soluţiile propuse sunt extrem de costisitoare, pentru că toaletele publice ar trebui reinventate pentru a putea fi utilizate în continuare de cetăţenii britanici. Se ia în calcul inclusiv folosirea unor toalete publice mixte, destinate atât femeilor, cât şi bărbaţilor. În această situaţie, vor dispărea definitiv pisoarele, iar bărbaţii vor folosi cabinele individuale. Uşa de intrare în aceste toalete mixte va fi comună, urmând ca ieşirea să se facă pe coridoare separate.
Recomandările experţilor după pandemia de COVID-19
Directorul Asociaţiei Toaletelor din Marea Britanie, Raymond Martin, este îngrijorat de ce s-ar putea întâmpla în momentul în care marile spaţii comerciale se vor redeschide.
„Toaletele au un efect comercial masiv şi de aceea sunt printre primele care se proiectează în orice nou mare centru comercial. Vom fi nevoiţi să cheltuim sume enorme, dar dacă vrem să ieşim din case, să socializăm, să mergem în parcuri şi la plajă, Guvernul trebuie să se ocupe de această problemă. Vrem să readucem această ţară la viaţă, iar toaletele publice sunt o parte vitală”, a declarat Raymond Martin pentru sursa citată.
- Problema toaletelor publice este intens dezbătută în Marea Britanie
- Experţii susţin că acestea trebuie "reinventate"
- Toaletele publice ar putea deveni mixte
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY