Dezvăluiri cutremurătoare ale Alinei Astafei, după tragedia din 1989: „Fratele meu a murit degeaba la Revoluție. Au fost sacrificați degeaba”

Dan Roșu Publicat: 22 decembrie 2024, 9:54

Comentarii
Dezvăluiri cutremurătoare ale Alinei Astafei, după tragedia din 1989: „Fratele meu a murit degeaba la Revoluție. Au fost sacrificați degeaba

Revoluţia din 1989 - Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Alina Astafei, campioana europeană şi mondială a României la săritura în lungime, a făcut dezvăluiri emoţionante despre moartea fratelui ei. Petre, fost rugbist la Rapid, a fost ucis în timpul Revoluţiei din 1989.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Petre a fost împuşcat pe 22 decembrie şi a fost înmormântat chiar în ziua de Crăciun, la doar 22 de ani. Fostul sportiv a fost ucis chiar la două luni de la nuntă. „Mama a fost la serviciu”, a povestit răvăşită Alina Astafei.

Astafei a ales să plece din România şi să evolueze pentru Germania, ca semn de protest după ce nu a fost găsit niciun vinovat pentru moartea fratelui ei. Sub steagul Germaniei, ea a devenit campioană mondială în 1995 şi europeană indoor în 1996.

Dezvăluiri cutremurătoare ale Alinei Astafei, după ce şi-a pierdut fratele la Revoluţie

„Aveam 20 de ani și știam că se va întâmpla ceva, dar nu știam când. Erau semnale peste tot în Europa, însă în România nu era așa de simplu să se schimbe regimul. Știam că va fi vărsare de sânge.

Eram în cantonament la Băile Felix și fiind în Armată trebuia să ne ducem la club. Am sunat acasă pe 22 decembrie și mi-a zis mama că fratele meu a fost împușcat, dar că e bine. Am început să plâng. Acolo totul era liniștit, iar în București și la Timișoara mureau oamenii. M-a speriat treaba asta, plângeam și îmi zicea că e în afară de orice pericol ca să mă facă să nu vin acolo. Îi era frică de ce se poate întâmpla.

Reclamă
Reclamă

Am simțit că se va întâmpla ceva. Am avut o premoniție. O colegă mi-a zis că m-a visat în rochie de mireasă, iar asta se spune că nu e bine. Și mă gândeam oare ce se va întâmpla. După 2 zile m-am dus iar la Poștă și am sunat acasă. Soția fratelui meu mi-a zis că este foarte rău. Atunci am realizat și am decis să plec la București. Doar pentru că el a fost atât de puternic a mai trăit două zile. Aveam dorința să îl văd și speram că îl pot ajuta cu puterea mea. Am plecat cu trenul de noapte cu doamna antrenoare Viscopoleanu și eleva ei. Am ajuns a doua zi dimineață și știu că am luat din hotel o tavă de metal și o țineam sub geacă. Nu știam cine și cum trage.

M-am dus acasă și îmi aduc aminte că tata era în hol. Mi-a zis că fratele meu a murit. Nu am mai reușit să ajung la el. A murit în noaptea în care eu mergeam către București. Am rămas acasă și am pregătit ce trebuia.

Nu a avut absolut niciun sens. Noi am auzit după 10 zile că de fapt a fost o înscenare. Această tranziție de regim se putea la fel ca în Germania și în celelalte țări. Nu ar fi trebuit să moară atâția tineri. Au fost sacrificați degeaba. Eu am iertat. Am mai multă experiență de viață și știu că pur și simplu există momente de haos în care se scapă situația de sub control și se întâmplă astfel de lucruri. Nu poți să trăiești toată viața revoltat”, a povestit Astafei, citată de fanatik.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:12

Nota primită de Andrei Raţiu după ce a reuşit un assist în meciul Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1!

0:12

Daniel Pancu nu s-a ferit de cuvinte după 2-1 cu Voluntari: „Sunt puțin îngrijorat! S-ar putea să fie o problemă”

23:55 12 sept.

Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Raţiu, assist în meciul cu echipa lui Mourinho! Mbappe, dublă şi assist

23:52 12 sept.

„Aştepţi convocarea?” Răspunsul lui Moruţan după ce a fost iar decisiv pentru Rapid! Mesaj pentru Gică Hagi

23:40 12 sept.

Florin Pîrvu: „Meritam să plecăm cu un punct şi din Giuleşti.” Unde l-a surprins Daniel Pancu

23:22 12 sept.

Rapid – FC Voluntari 2-1. Succes cu emoții pentru echipa lui Daniel Pancu

1 Pleacă mâine de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l lase să plece 2 Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona 3 Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul 4 Jucătorul de la Dinamo care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, după o nouă victorie clară: „Excelent” 5 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona 6 Mihai Bendeac, reacţie explozivă după scandalul care nu s-a văzut la TV: „Îşi căutau dinţii pe jos!”
Citește și