Imagini incredibile! Peste 150.000 de persoane şi-au luat adio de la Pele, printre care şi sosia legendarului fotbalist. Asemănarea este izbitoare

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 3.01.2023, 11:29

Imagini incredibile! Peste 150.000 de persoane şi-au luat adio de la Pele, printre care şi sosia legendarului fotbalist. Asemănarea este izbitoare

Nicanor Ribeior este sosia lui Pele

Profimedia

Peste 150.000 de persoane şi-au luat adio de la Pele, printre care şi sosia legendarului fotbalist. Nicanor Ribeiro a oferit imagini incredibile la stadionul celor de la Santos.

Reclamă

Brazilienii îşi plâng „Regele”. Peste 150.000 de oameni au venit la stadionul din Santos pentru a-şi lua adio de la marele Pele. Sosia lui Pele, Nicanor Ribeiro, i-a adus un ultim omagiu legendarului fotbalist.

Reclamă

Peste 150.000 de persoane şi-au luat adio de la Pele

Peste 150.000 de persoane şi-au luat rămas bun de la legendarul Pele, până marţi dimineaţa, la ora locală 05.00, la stadionul Vila Belrmiro din Santos, anunţă O Globo.

Potrivit Departamentului de Pompieri, porţile Vila Belmiro vor fi închise la ora 10.00 (15.00 – ora României), iar membrii familiei îşi vor putea lua rămas bun de la Pelé. După aceea, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Pele va părăsi stadionul şi va începe o procesiune de-a lungul Canalului 2, trecând pe bulevardul plajei până la Canalul 6, unde locuieşte mama fostului jucător, Celeste Arantes, care a împlinit 100 de ani în timpul Cupei Mondiale din Qatar.

După sosirea la Canal 6, cortegiul va face sens invers spre locul unde va fi înmormântat Pelé, de data aceasta într-o ceremonie rezervată familiei, la Memorialul Ecumenic Necrópole, din cartierul Marapé, aproape de Vila Belmiro. Municipalitatea Santos (SP) a anunţat că, din cauza procesiunii, vor fi necesare interdicţii şi blocaje rutiere de-a lungul traseului.

Conducerea Memorialului Necropolei Ecumenice a confirmat că Pelé va fi înmormântat la etajul 1 din cauza logisticii de vizitare şi nu la etajul 9 a cimitirului vertical.

Slujba de înmormântarea ar urma să aibă loc între orele locale 12.00 şi 13.00 (17.00-18.00) . Marţi dimineaţă, la ora locală 05.00 (10.00 la Bucureşti), peste 150.000 de persoane trecuseră pe la catafalcul lui Pele, de la stadionul Vila Belmiro.

De asemenea, în jurul orei locale 09.00, la catafalc este aşteptat, pentru un ultim omagiu, şi preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva.

Tatăl lui Neymar şi-a făcut apariţia la funerariile lui Pele: „Neymar nu vine şi mi-a cerut să fiu aici”

Tatăl lui Neymar a fost prezent la funerariile lui Pele, care au loc la stadionul Vila Belmiro din Santos. Neymar da Silva Sr a transmis un mesaj de la catafalcul legendei Braziliei. Atacantul PSG, Neymar Jr, a rămas la PSG şi se pregăteşte pentru revenirea pe teren. L-a trimis pe tatăl său la Santos pentru a-i aduce un omagiu „Regelui” Pele.

Neymar nu vine şi mi-a cerut să fiu aici. Pentru a sprijini familia. Ştim ce înseamnă să pierzi pe cineva şi nu doar am pierdut un sportiv, am pierdut un cetăţean, omul Pelé, Edson Arantes. Acest lucru ne întristează”, a spus Neymar da Silva Sr.

La catafalcul lui Pele a fost prezent şi Gianni Infantino. Preşedintele FIFA a anunţat că îşi doreşte ca, în amintirea lui Pele, fiecare din ţările afiliate la FIFA să denumească un stadion după numele singurului fotbalist care a câştigat de trei ori Cupa Mondială.

Sosit în Brazilia pentru a asista la ceremonia de înmormântare a lui Pele, Infantino a fost prezent la catafalcul legendarului fotbalist de la stadionul Vila Belmiro.

Pele este etern, iar FIFA îi va aduce un omagiu Regelui! Am cerut tuturor federaţiilor din lume să se ţină un moment de reculegere în memoria lui, înaintea meciurilor. Şi pot să spun acum că le vom cere celor 211 federaţii afiliate să redenumească un stadion, în memoria lui Pele. În fiecare ţară trebuie să existe un stadion cu numele lui. Generaţiile viitoare trebuie să îşi amintească de Pele!”, a spus Infantino, potrivit news.ro.

Mii de persoane stau la rând pentru a-i aduce un ultim omagiu idolului fotbalului brazilian. Înmormântarea lui Pele va avea loc, marţi, începând cu ora 15.00.

Soţia lui Pele, Marcia Aoki, care s-a îmbrăţişat cu fiul legendarului fotbalist, Edinho. „Am ajuns acasă„, a scris Edinho pe Twitter, la o postare în care apare având mâna pe sicriul tatălui său.

Maria Lucia, sora lui Pele, a afirmat că, la 21 decembrie, a fost la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde legendarul fotbalist era internat, şi a spus că acesta „simţea”că se apropie sfârşitul.

Am fost cu el în 21 decembrie. Era foarte calm, am vorbit puţin, dar deja mi-am dat seama că simţea, ştia că va pleca. Era foarte credincios, spunea: Totul este în mâinile Domnului. Şi i-am spus: Este adevărat, El ştie când e momentul”, a mărturisit Maria Lucia, în presa braziliană.

În schimb, mama lui Pele, Celeste, în vârstă de 100 de ani, nu ştie că fiul ei a murit: „Nu ştie nimic. E în lumea ei. Deschide ochii când pomenesc de el, dar nu îşi dă seama ce spun”, a afirmat Maria Lucia, în vârstă de 78 de ani.

Reclamă
Recomandări

Va rămâne Radu Drăguşin titular la Tottenham după ce revin Romero şi Van de Ven?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

8:46

FotoAaron Boupendza a revenit în România, după ce a fost exclus din lot de Rapid! Cum a fost surprins la aeroport

8:27

Gigi Becali s-a convins, după primul meci al lui Juri Cisotti la FCSB! Ce îi lipseşte mijlocaşului

8:22

Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul 3 de la Australian Open 2025! Românca rămâne fără victorie în meciurile cu Eva Lys

0:09

OFICIAL | Khvicha Kvaratskhelia a semnat cu PSG! S-a făcut transferul iernii. Sumă uriaşă plătită de Nasser Al-Khelaifi

23:53 17 ian.

Ianis Stoica şi-a decis viitorul după remiza cu FCSB: „Nu mă tentează asta!” Discurs plin de fair-play după remiza de pe Arena Naţională

23:50 17 ian.

Gafă COLOSALĂ făcută de Aaron Boupendza! Mesaj în limba romani pentru fanii Rapidului. Ce le-a putut cere

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Dinamo, gata să transfere un fundaş central! Fotbalistul este la un pas să semneze cu „câinii” lui Zeljko Kopics 3 U Cluj pregătește un transfer de titlu! Lovitura pe care o dă liderul Ligii 1 după ce i-a prelungit contractul lui Alex Chipcius 4 A picat transferul lui Daniel Popa de la FCSB la Botoşanis 5 4 echipe din Liga 1 au interzis la transferuri! A început perioada de mercato din Românias 6 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs

Cele mai bune zodii pentru bunici. Nativii care își venerează nepoții

Tristețea se încheie pentru trei zodii pe data de 18 ianuarie 2025. Cine sunt nativii sfătuiți să primească cu deschidere fericirea în viața lor

Citește și