Premiera celui de-al treilea sezon Adela – Ce-i al tău e şi al meu, lider detaşat de audienţă

De Antena Sport
Publicat: 28.01.2022, 12:54

Adela

Premiera celui de-al treilea sezon Adela, lider detaşat de audienţă

Antena 1

Primul episod al sezonului s-a impus la lider de audienţă, atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, cât şi la întreg nivel urban. Peste 1.7 milioane de telespectatori, la nivel naţional, urmăreau aseară, în minutul de aur, 20:54, evoluţia personajelor în cel mai nou sezon al serialului de la Antena 1.

Reclamă

Premiera celui de-al treilea sezon Adela, lider de audiență

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29-23:26 serialul Adela a condus clasamentul audienţelor, atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, cât şi la întreg nivel urban. Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, serialul Adela s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie 7.4 puncte de rating și 21.9% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv, cu o medie de 5.9 puncte de rating şi 17.4% cotă de piaţă.

Reclamă

Şi la nivel urban, serialul Adela a fost prima opţiune a telespectatorilor, înregistrând un rating mediu 7.1 puncte şi 17% cota de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată tot de Pro TV, cu 6.5 puncte de rating şi 15.6% cota de piată. Ierarhia se păstrează şi pe publicul femei 18-54 urban, acolo unde Adela a condus clasamentul audienţelor cu 9.1 puncte de rating şi 25.8% cotă de piaţă, poziţia secundă fiind ocupată de Pro TV cu 5.6 puncte de rating şi 16% cota de piaţă.

După o binemeritată pauză, telespectatorii au aflat în sfârşit aseară pe cine a nimerit glonţul tras de către senatorul Iftimie la finalulul ultimului episod al sezonului doi. Dramatica scenă a împușcăturii, care a lăsat aproape 2 milioane de telespectatori cu sufletul la gură și mai multe întrebări fără răspuns a fost elucidată aseară.

Noi episoade din serialul Adela, joi, 20:30, Antena 1

Andreea (Oana Moşneagu) a fost ţinta glonţului, iar aseară telespectatorii au regăsit-o pe aceasta la spital, în comă, intubată, în vreme ce Mitu (Marian Râlea) se consideră vinovat pentru tot. „Nu te da bătută, ai o viață înaintea ta”. Cele mai mari mustrări de conştiinţă le are însă Adela (Mara Oprea), care spune că nu o să se ierte niciodată dacă Andreea nu își revine. „Mi-ai arătat că, în adâncul sufletului tău, ești un om bun. Nu pot să cred că mi-ai salvat viața”.

Tot aseară, o veste uimitoare i-a luat prin surprindere pe telespectatori: Adela şi Mihai află că vor avea un copil. „Încă nu îmi vine să cred!”, a mărturisit ea emoţionată. Nu a apucat însă să se bucure pe deplin de veste, când a aflat că Andreea şi-a revenit din comă: „Fetița mea nu mai e… Ultima dată era aici. O simțeam cum mișcă și când m-am trezit…”.

Știu că noi două am avut probleme, dar ești sora mea care a sacrificat tot pentru mine. Vreau să uităm trecutul și să fim iar surori”, va spune Andreea, neştiind ce trăieşte Adela chiar în acele momente. Ce turnură vor lua lucrurile atunci când Andreea va afla despre sarcină, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Adela, joia viitoare, de la 20:30, la Antena 1.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:30

„Încalci Constituția!” Gigi Becali, replică dură pentru Răzvan Burleanu

23:26

Gigi Becali a făcut anunţul final în privinţa transferului lui Louis Munteanu la FCSB!

23:12

„Nu faci performanţă” Gigi Becali l-a „amendat” pe Dan Şucu după ce nu i-a acceptat demisia lui Şumudică!

23:01

Ce l-a nemulțumit pe Dan Petrescu în CFR Cluj – Farul 4-1! Mesajul antrenorului: „Singura problemă!”

22:51

„Nimic” Gică Hagi, extrem de afectat după ce Farul a fost umilită de CFR Cluj: „Supărarea e mare”

22:47

Louis Munteanu, prima reacție după CFR Cluj – Farul 4-1. Ce a spus după ce nu s-a bucurat la golul marcat

1 Şefii Rapidului au ales deja noul antrenor, după ce Marius Şumudică şi-a anunţat demisia. Vine la pachet cu primul transfers 2 „E periculos cu cei mari”. Italienii, laude la scenă deschisă pentru Cristi Chivu, după ce Parma a învins-o pe Juventuss 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Cristi Chivu, reacţie de clasă după ce Parma a învins-o pe Juventus: „Băieţii merită felicitări”s 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 Andrei Nicolescu a anunţat revoluţia la Dinamo: „Vom aduce 10-12 jucători”s