Amenda primită de Carlos Sainz după ce a întârziat la imn în Marele Premiu al Japoniei!

Publicat: 6.04.2025, 18:04.

Carlos Sainz

Carlos Sainz în timpul Marelui Premiu al Chinei

Carlos Sainz, în timpul unui Mare Premiu de Formula 1 / Profimedia Images

Pilotul echipei Williams, Carlos Sainz, a fost amendat cu 20.000 de euro, jumătate din amendă fiind cu suspendare, după ce a întârziat la imnul naţional la Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, cursă care a fost în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY.

Reclamă

Sainz a întârziat din cauza unei probleme la stomac, relatează Reuters.

Reclamă

Carlos Sainz, amendat cu 20.000 de euro pentru că a întârziat la imn. Jumătate din amendă e cu suspendare

Comisarii au precizat că ghidul de sancţiuni prevedea o amendă de 60.000 de euro pentru această abatere, dar au recunoscut disconfortul spaniolului ca o circumstanţă atenuantă.

Pilotul a declarat că, chiar înainte de intonarea imnului, a simţit un disconfort cauzat de o problemă stomacală, care i-a întârziat apariţia pe grila de start”, au spus ei, adăugând că un medic a confirmat problema şi i-a furnizat medicamente.

În pofida celor de mai sus, afişarea respectului pentru imnul naţional este o prioritate ridicată şi toate părţile trebuie să ia în considerare orice eventualitate în planificarea pentru a fi în poziţie pentru imn la ora cerută”, au adăugat comisarii. „Prin urmare, se impune o penalizare similară cu cea impusă pentru o încălcare similară în Canada în 2024”.

Sainz a început cursa de pe locul 15, după ce a pierdut trei locuri pe grila de start pentru că a jenat Ferrari-ul septuplului campion mondial Lewis Hamilton în calificări. Spaniolul a terminat cursa pe locul 14.

Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Japoniei

Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Japoniei, cursă care a fost în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY. Pilotul Red Bull şi-a trecut în palmares prima victorie a sezonului şi a 64-a a carierei.

Podiumul a fost completat de piloţii de la McLaren, Lando Norris şi Oscar Piastri! Puştiul Andrea Kimi Antonelli a setat două recorduri istorice: la 18 ani, 7 luni şi 12 zile, a fost cel mai tânăr lider în timpul unei curse şi a devenit cel mai tânăr pilot care setează cel mai rapid tur, la un Grand Prix.

În clasamentul general al piloţilor, Lando Norris e pe primul loc, cu 62 de puncte, fiind urmat de Max Verstappen (61 de puncte), podiumul fiind completat de Oscar Piastri (49 de puncte). În ierarhia constructorilor, McLaren e pe 1, cu 111 puncte, fiind urmată de Mercedes (75) şi Red Bull (61).

Ai sport în AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în orice moment. Și în 2025, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1™ vor putea fi urmărite live online.

Fanii hocheiului și ai baschetului la cel mai înalt nivel pot urmări live o parte din meciurile din NHL și NBA.

Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Porsche Supercup, tenis de masă, înot, Liga Campionilor Asiei, Liga Portugal, Campionatul Greciei sau evenimente de MMA și box. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Panathinaikos - PAOK, meci din play-off-ul Superligii Greciei, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:20 11 apr.

    EXCLUSIVSurpriza lui Mircea Lucescu! Tricolorul urmărit înainte de Austria-România: „E în vederile mele”

    23:07 11 apr.

    Marius Măldărășanu, anunțul momentului despre viitorul lui Ianis Stoica: „Cu siguranță, va pleca în vară!”

    22:54 11 apr.

    Mihai Stoica, dezvăluiri despre Dennis Politic! I-a găsit deja postul la FCSB: „Îmi place, vom juca la 3 zile”

    22:27 11 apr.

    Hermannstadt – Petrolul 1-1! Ianis Stoica a dat lovitura în prelungiri. Gloria Buzău – Poli Iași 0-1

    22:04 11 apr.

    EXCLUSIV„Să mergem la Mondiale!” Dezvăluiri din interiorul echipei! Mircea Lucescu, talismanul naţionalei

    21:57 11 apr.

    EXCLUSIV„Se va bate la titlu!” Foștii jucători de la Rapid au încredere în echipa lui Marius Șumudică!

    1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 4 Marius Şumudică, „săgeţi” către FCSB după derby-ul câştigat cu Dinamo. „Credeţi că domnul Şucu are nevoie de asta?”s 5 Gigi Becali a intrat în direct şi şi-a făcut praf jucătorii după FCSB – U Cluj 1-0: „E pericol pentru noi! Facem curăţenie la vară”s 6 „Poate se ajunge la retrogradări” Mihai Stoica îl somează pe Sorin Cârţu. Răspuns dur la acuzaţiile preşedintelui Craioveis