Max Verstappen a câştigat MP Emilia-Romagna! Charles Leclerc a ieșit în decor. Dezastru pentru Lewis Hamilton

De Alexandru Ivan
Publicat: 24.04.2022, 18:12

Max Verstappen, la Imola

Max Verstappen, a doua victorie din acest sezon

Profimedia

Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Regiunii Emilia Romagna, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfăşurată pe circuitul de la Imola.

Reclamă

El a fost urmat de coechipierul său Sergio Perez şi de britanicul Lando Norris (Mc-Laren-Mercedes). Într-o cursă disputată pe o pistă umedă la început, dar care s-a uscat foarte repede, Verstappen a condus din start până la final şi a obţinut şi cel mai bun timp pe un tur de circuit, informează news.ro.

Reclamă

Max Verstappen a câştigat Marele Premiu de Formula al Regiunii Emilia Romagna

Sergio Perez, al treilea pe grilă, a pornit mai bine decât monegascul Charles Leclerc şi l-a întrecut pe pilotul Ferrari, locul 2, în primele viraje.

Leclerc s-a duelat cu Perez pe mai toată durata evenimentului de duminică. Spre final, monegascul, clasat pe locul 3 la mare distanţă de ceilalţi piloţi, a intrat la boxe pentru a pune pneuri soft în încercarea de a obţine punctul bonus.

Charles Leclerc a ieșit în decor la Imola

Temându-se că va fi ajuns din urmă, Perez a făcut şi el aceeaşi manevră şi cei doi au ajuns foarte aproape unul de altul. Dorind să-l întreacă pe mexican, Leclerc a forţat şi a ieşit în decor. Pentru că şi-a avariat aripa faţă, Leclerc a intrat din nou la standuri şi a retrogradat până pe locul 9. El nu a mi putut recupera decât până la poziţia a şasea.

La Imola, pe locul al patrulea a încheiat un alt britanic, George Russel (Mercedes), pornit de pe locul al XI-lea al grilei, înaintea finlandezului Valtteri Bottas (Alfa Romeo), clasat al cincilea.

Pe locurile 7-10 au trecut linia de sosire în ordine japonezul Yuki Tsunoda (Alpha Tauri), germanul Sebastian Vettel (Aston Martin), danezul Kevin Magnussen (Haas) şi canadianul Lance Stroll (Aston Martin).

Septuplul campion mondial Lewis Hamitlon a trecut linia de sosrie pe locul 14, cel de pe care a plecat. Timp de mai mult de două treimi din cursă el nu a reuşit să-l depăşească pe francezul Pierre Gasly (Alpha Tauri), clasat al XIII-lea.

Spaniolul Carlos Sainz (Ferrai) a abandonat după start, după un accident cu australianul Daniel Ricciardo (McLaren-Mercedes).

Max Verstappen, pe urmele lui Charles Leclerc în clasamentul piloților

Pentru Verstappen, aceasta este victoria cu numărul 22 în carieră, a doua a sezonului şi a tot a doua la Imola.

El a recuperat multe puncte în clasamentul piloţilor după acest Grand Prix, în care a acumulat în total 34 de puncte (26 plus 8 pentru că s-a impus la sprint). Lider rămâne Leclerc, cu 86 de puncte, urmat de Verstappen, 59, Perez, 54, Russel, 49 şi Sainz, 38.

La constructori, Ferrari este pe primul loc, cu 124 de puncte. Şi în această ierarhie Red Bull s-a apropiat de lider, fiind pe locul 2, cu 113 puncte. Mercedes încheie podiumul, cu 77 de puncte.

Următoarea etapă, Miami Grand Prix, va avea loc la 8 mai. Va fi o cursă în premieră în Florida, pe un circuit stradal.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:48

VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după ce acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treaba excelentă”

14:22

Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

13:37

Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat

13:32

VIDEOBernadette Szocs s-a calificat în Stage 2, la Cupa Mondială, fără set pierdut

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas