Mutarea şoc pe care o pregăteşte Mercedes: „Au început negocierile!” Un dublu campion mondial, chemat în locul lui Hamilton

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 23.03.2024, 21:34

Mutarea şoc pe care o pregăteşte Mercedes

Mutarea şoc pe care o pregăteşte Mercedes

Profimedia

Mutarea şoc pe care o pregăteşte Mercedes, după ce Lewis Hamilton va pleca la finalul sezonului la Ferrari. Englezii de la The Sun susţine că nemţii au început negocierile cu Fernando Alonso.

Reclamă

Fernando Alonso mai are contract cu Aston Martin până la finalul sezonului, dar poate prinde un contract fabulos cu Mercedes. Alonso, Hamilton, Verstappen şi celelalte staruri din  Formula 1™ pot fi urmărite în Marele Premiu al Australiei, duminică, de la 05:45, în direct pe Antena 3 CNN şi live stream în AntenaPLAY, pe canalul dedicat.

Reclamă

Mutarea şoc pe care o pregăteşte Mercedes

Astfel, jurnaliştii ce la The Sun susţin că Fwernando Alonso, în vârstă de 42 de ani, are şanse mari să îi ia locul lui Lewis Hamilton la Mercedes. „Au început negocierile”, au scris englezii. Alonso a câştigat titlul mondial în sezoanele 2005 şi 2006.

Fernando Alonso, anunţ în privinţa viitorului său în Formula 1™

Fernando Alonso a făcut un anunţ în privinţa viitorului său în Formula 1™, chiar înaintea Marelui Premiu al Australiei. Pilotul spaniol nu va lua o decizie prea curând în ceea ce priveşte participarea în 2025 în Formula 1.

Formula 1™, Formula 2 şi Formula 3 se vor vedea în următorii trei ani în AntenaPLAY. 24 de curse de Formula 1 vor fi în 2024 în direct pe Antena 1, Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY.

„Am spus că în vară, aşa că for mai fi câteva luni fără să răspund la această întrebare. Nu s-au schimbat multe şi nu se vor schimba în următoarele săptămâni sau curse.

Pe de altă parte, nu vreau să aştept până la vară. Nu cred că ar fi corect faţă de mine şi faţă de echipă, dacă ei vor dori să aibă mai multe opţiuni pentru sezonul viitor. Dar nici nu vreau să grăbesc lucrurile şi să iau o decizie dacă nu sunt hotărât şi nu sunt concentrat 100% asupra sezonului viitor.

Cum am mai spus, acum mă concentrez asupra lucrurilor pe care vreau să le încerc cu maşina, mai ales după ce am învăţat în primele curse”, a declarat Fernando Alonso, potrivit marca.com, înaintea Marelui Premiu al Australiei.

Totul despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.

Ai sport in AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Porsche Supercup, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Balonul de Aur 2024?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
19:39 VideoMama lui Radu Drăguşin, anunţ despre viitorul fiului ei la Tottenham: „Îmi menţin în afirmaţia!” 19:22 Toto Wolff nu şi-a luat gândul de la Max Verstappen! Declaraţiile şefului de la Mercedes care îi dau emoţii lui Christian Horner 18:35 Un francez va arbitra lupta la titlu a echipei lui Răzvan Lucescu! PAOK – Olympiacos se vede exclusiv în AntenaPLAY 18:34 „Aşteptăm răspunsul final!” Dan Şucu a recunoscut ce antrenor îşi doreşte la Rapid. Prima reacţie după ce l-a refuzat pe Şumudică 18:03 VideoCamelia Bălţoi îţi prezintă AntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 9 mai 2024 17:54 „Atitudine incredibilă!” Antrenorul lui Alaves a decis ce urmează pentru Ianis Hagi. Hotărârea luată chiar înainte de EURO 2024 17:43 Decizia luată de galeria Rapidului, după ce Dan Şucu a renunţat la Marius Şumudică. Gigi Corsicanu confirmă: „E datoria noastră!” 17:20 NEWS ALERTMarius Şumudică nu o va antrena pe Rapid! Pe cine va aduce Dan Şucu în Giuleşti: „M-a anunţat că s-a decis” 17:09 FotoDezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea 16:40 „Îmi face toată ziua dosare!” Cum l-a numit Gigi Becali pe Florin Talpan: „Acum o să îmi ceară 50.000 de euro” Vezi toate știrile

5 zodii chinezești care au noroc săptămâna aceasta. Un nou capitol se deschide în fața lor

Zodii care te cuceresc cu o singură privire. Nativii care se folosesc de ochi drept armă a seducției

Citește și