„Nu îmi va schimba viața”. Max Verstappen își face griji după ce a văzut modificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite
De Alexandra Costea
Publicat: 15.10.2024, 19:50
Max Verstappen își face griji după ce a văzut modificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite. Triplul campion mondial și-a stabilit obiectivul pentru următoarea perioadă. Olandezul își dorește să ajute Red Bull să-și revină, după ce nu a mai câștigat o cursă din iunie, de la Marele Premiu al Spaniei.
În ultima perioadă, în paddock s-a speculat că olandezul de la Red Bull ar putea schimba echipa în viitorul apropiat. Cu toate acestea, triplul campion mondial a desființat zvonurile și a precizat că obiectivul său principal este să readucă echipa pe linia de plutire. Max Verstappen are contract cu Red Bull până în 2028.
„Nu îmi va schimba viața”. Max Verstappen își face griji după ce a văzut modificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite
Viitorul olandezului la Red Bull a fost pus sub semnul întrebării, mai ales că acesta nu a mai reușit să câștige o cursă de la finalul lunii iunie. Cu toate acestea, în pauza competițională din vară, triplul campion mondial a fost abordat de directorul echipei Mercedes, Toto Wolff. Cu toate acestea, Mercedes a semnat luna trecută cu debutantul Andrea Kimi Antonelli. Max Verstappen conduce momentan clasamentul piloților, cu 331 de puncte.
Max Verstappen a sugerat că ar putea schimba echipa în viitorul apropiat. Cu toate acestea, obiectivul său cât încă se află sub contract cu Red Bull e clar.
„Da, desigur, știu că este posibil, dar nu mă gândesc bine la asta. Acum. Cred că în acest moment am destule de ce să-mi fac griji cu alte lucruri pe care vrem să le facem mai bine. Vom vedea ce se va întâmpla în viitor. Momentan nu mă gândesc prea mult la asta, sincer să fiu. Dar dacă nu se întâmplă, atunci așa să fie. Nu îmi va schimba viața”, a declarat triplul campion mondial, potrivit motorsport.com.
Max Verstappen ar putea fi tentat să plece de la Red Bull
De asemenea, de serviciile lui Max Verstappen sun interesați și cei de la Aston Martin. Echipa lui Lawrence Stroll a atras mai mulți oameni cheie de la Red Bull, printre care și Adrian Newey. Red Bull știe că pentru a-l păstra pe olandez la echipă trebuie să facă un singur lucru: să-i ofere o mașină competitivă.
„Majoritatea șoferilor mari au clauze de renunțare în contract care sunt legate de performanță, la fel și Max. Așa că, dacă nu-i putem oferi o mașină pentru a lupta în față, atunci cu siguranță va fi ceva la care se va gândi”, a precizat Helmut Marko pentru postul german RTL.
Ai sport în AntenaPLAY
Trăiești live-ul în fiecare zi. În 2024, competițiile de Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ se văd în direct și integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live – AS LIVE, dar și pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marile premii de Formula 1™ vor putea fi urmărite în direct online.
Pe lângă acestea, abonații pot urmări și Liga Campionilor Asiei, Liga Portugal, Campionatul Greciei sau evenimente de MMA, gale de box, F1 Academy sau tenis de masă.