Red Bull, mare favorită la victorie în Marele Premiu al Australiei. Max Verstappen își poate consolida avantajul în clasamentul general
De Sebastian Cristian
Publicat: 29.03.2023, 17:08
Red Bull pleacă din postura de mare favorită la victorie în Marele Premiu al Australiei, programat duminică la Melbourne, a treia cursă din sezonul actual al Formulei 1, pe un circuit în care nu s-a mai impus din 2011, transmite Agerpres.
Sebastian Vettel a semnat ultima victorie a lui Red Bull pe circuitul stradal Albert Park, dar în acest an nimic nu mai poate opri campioana mondială a constructorilor să pună capăt unei secete de 12 ani.
Red Bull, mare favorită la victorie în Marele Premiu al Australiei. Max Verstappen își poate consolida avantajul în clasamentul general
Max Verstappen şi coechipierul său Sergio Perez au reuşit dubla în primele două curse ale anului, olandezul fiind primul în Bahrain, iar mexicanul cel mai bun în Arabia Saudită. Monopostul RB19 nu are rival, până acum, în materie de viteză şi fiabilitate.
„Întotdeauna este plăcut … să experimentezi puţin la Melbourne, deşi din punct de vedere al pilotajului nu a fost un circuit prea amabil cu noi în ultimii ani”, a spus dublul campion mondial Verstappen, care anul trecut a fost nevoit să abandoneze din cauza unei probleme cu combustibilul.
„Pista este grozavă, cu câteva viraje de mare viteză şi eu mă bucur să pilotez aici, aşa că sper să avem o cursă bună în acest weekend. Trebuie să pilotezi simplu şi să fii consecvent”, a mai spus campionul mondial.
În acest an, circuitul Albert Park are o a patra zonă de DRS, între virajele opt şi nouă, din cele 14, care va favoriza monopostul Red Bull.
Mercedes, echipa dominantă de altă dată, nu a urcat încă pe podium în primele două curse, dar şeful Toto Wolff crede că situaţia se va schimba în curând: ”Semnele care vin de la fabrică sunt promiţătoare. Nu suntem încă unde am vrea să fim, dar asta nu ne va opri să luptăm şi să dăm tot ce avem mai bun”.
Lewis Hamilton, cuvinte de laudă pentru rivali: „Red Bull are cel mai rapid monopost pe care l-am văzut vreodată!”
Lewis Hamilton are cuvinte de laudă pentru rivali. Pilotul celor de la Mercedes a fost impresionat de viteza pe care o dezvoltă monopostul din acest an al celor de la Red Bull.
Septuplul campion mondial a încheiat Marele Premiu al Arabiei Saudite doar pe locul 5, chiar în spatele colegului său de echipă, George Russell.
„Cu siguranță nu am văzut niciodată o mașină atât de rapidă. Chiar si atunci când noi am fost rapizi, nu am fost chiar atât de rapizi. Red Bull are cel mai rapid monopost pe care l-am văzut vreodată.
Nu știu cum sau de ce, dar m-a depășit (n.r. Max Verstappen) cu o viteză foarte mare. Nici măcar nu m-am deranjat să mă apăr pentru că știam că există o diferență uriașă de viteză”, a declarat Lewis Hamilton, potrivit autosport.com.
- Red Bull, mare favorită la victorie în Marele Premiu al Australiei
- Max Verstappen își poate consolida avantajul în clasamentul general
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00