Închide meniul

„Aș fi putut câștiga Balonul de Aur” Adi Mutu a spus care a fost cea mai mare greșeală a carierei sale: „Eram tânăr și prea singur”

Alex Ioniță Publicat: 27 martie 2025, 17:36

Reclamă
„Aș fi putut câștiga Balonul de Aur Adi Mutu a spus care a fost cea mai mare greșeală a carierei sale: „Eram tânăr și prea singur

Adrian Mutu a fost dat afară de la Chelsea după un scandal uriaș / Profimedia

Adi Mutu a oferit recent un interviu în presa britanică, în care a vorbit despre cariera sa de fotbalist, cât și de cea de antrenor. „Briliantul” le-a spus englezilor și care a fost cea mai mare greșeală a carierei sale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mutu este de părere că, în cazul în care nu ar fi făcut acestă greșeală, ar fi putut câștiga fără mari probleme Balonul de Aur. Fostul atacant a fost nominalizat la marele trofeu în 2003, primind un singur vot. Totuși, românul a fost atunci la egalitate cu jucători precum Ronaldinho, Filippo Inzaghi, Jan Koller sau Francesco Toldo.

Care a fost cea mai mare greșeală a carierei lui Adi Mutu. Dezvăluirea făcută de „Briliant”

Mutu este de părere că a comis cea mai mare greșeală a carierei sale în al doilea sezon la Chelsea. Mai exact, în stagiunea 2004-2005, fostul atacant a fost depistat pozitiv la cocaină și a fost dat afară de la club de către tehnicianul Jose Mourinho. De asemenea, la momentul respectiv, românul a primit și o suspendare de 7 luni.

Adi Mutu a spus că ar fi putut ajunge unul dintre cei mai buni jucători din lume, însă a recunoscut că s-a luptat cu depresia și că decizia de a consuma cocaină, dar și petrecerile și stilul de viață, l-au împiedicat să ajungă pe culmile succesului.

„Să consum cocaină în perioada «Chelsea» a fost cea mai rea decizie pe care o puteam lua în carieră. Eram singur, trist, dar nici depresia și nimic altceva nu justifică acțiunile mele de atunci. Zero toleranță. Asta era politica lui Chelsea în legătură cu drogurile. Și cred că e fair.

Reclamă
Reclamă

Am făcut o greșeală, m-am abătut de la drum și am plătit prețul pentru asta. Am fost prins cu garda jos. Nu eram obișnuit cu viața asta. Am fost nepregătit. Am ajuns la Chelsea într-o perioadă tulbure din viața mea și m-am trezit prins în prea multe scuze și minciuni. Eram prea tânăr și prea singur.

M-am gândit la asta de multe ori. Cred că timp de mai bine de un sezon am fost printre cei mai buni jucători din lume, așa că aș fi putut câștiga cu ușurință Balonul de Aur. Dar deciziile proaste m-au împiedicat să fac asta”, a spus Adrian Mutu, potrivit The Telegraph.

Pentru Adrian Mutu, problemele au început în a doua parte a sezonului 2003-2004. Atunci, românul a reușit să marcheze de doar 2 ori în 22 de partide. Cifrele erau surprinzătoare, având în vedere că în stagiunea precedentă a marcat de 22 de ori în 36 de meciuri de Serie A, la Parma.

Reclamă

Situația lui Adrian Mutu s-a complicat după venirea lui Jose Mourinho la Chelsea, în vara lui 2004. Românul s-a certat cu tehnicianul lusitan, care nu era de acord cu stilul său de viață. Mai mult decât atât, „The Special One” a suspectat că Adi Mutu consumă droguri, iar, suspiciunile s-au adeverit în luna septembrie a aceluiași an.

Antrenorul l-a dat apoi afară pe român, iar, după o suspendare de 7 luni, a semnat cu Juventus.

Adrian Mutu, unul dintre cei mai importanți jucători români din istorie

Adrian Mutu și-a început cariera la FC Argeș. A ajuns la Dinamo în 1999, iar după doar un an a făcut pasul în fotbalul mare, la Inter.

„Briliantul” a mai bifat o experiență la Hellas Verona, iar, în 2002 a ajuns la Parma, echipă la care a impresionat. Chelsea l-a transferat în vara lui 2003 pentru 22,7 milioane de euro și l-a dat afară în 2004, după scandalul provocat de român.

În 2005, Mutu a ajuns la Juventus, iar în 2006 era cumprat de Fiorentina, echipă la care a fost legitimat până în 2011. În cariera sa, fostul atacant a mai fost legitimat la: Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City și ASA Târgu Mureș.

La echipa națională a adunat 77 de selecții, în care a marcat 35 de reușite. Mutu se află la egalitate cu Gheorghe Hagi, pe prima poziție, în clasamentul golgheterilor all-time la echipa națională.

Adrian Mutu le-a dezvăluit englezilor motivul incredibil pentru care s-a despărţit de Petrolul

Adrian Mutu s-a despărţit de Petrolul şi a explicat pentru The Telegraph termenii divorţului de echipa din Ploieşti, venit după mai puţin de trei luni.

„Am fost criticat pentru că eram prea profesionist”, a dezvăluit „Briliantul”, cel care a adunat pe banca Petrolului două victorii, trei egaluri şi cinci înfrângeri.

„Recent, am plecat de la Petrolul. A fost o perioadă scurtă acolo, de nici 3 luni. Din punct de vedere profesional, a fost o experiență nefericită. Dar o să învăț din ea. Lucrurile nu au mers în vestiar, a fost lipsă de chimie. Nu fac nuntă la victorie și înmormântare la înfrângere. Probabil nu eram pe aceeași lungime de undă.

Știți de ce am fost criticat? Pentru că sunt prea profesionist. Serios? Nu petrec timp în vestiar pentru că îi respect pe jucători. Cât am fost eu jucător, nu mi-a plăcut să am antrenorii cu mine în vestiar. Nu vreau să-i deranjez pe băieți. Dar asta nu înseamnă că sunt arogant.

Vreau să creez jucători buni, dar și oameni bun. Să dezvolți partea sportivă fără să acorzi atenție celei umane nu are niciun sens. Ca jucător, am fost judecat de multe ori fără să fiu înțeles. Am învățat că nu vraeu ca alții să sufere așa cum mi s-a întâmplat mie”, a spus Mutu, citat de sursa menționată.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuşi să ducă Marius Şumudică Rapidul în cupele europene?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:55 30 mart.

Gigi Becali şi-a făcut toate calculele pentru titlu, după victoria cu Dinamo. Unde se va face diferenţa: „Începe bătaia”

23:52 30 mart.

VideoDennis Politic s-a prăbuşit emoţional după ce s-a accidentat în Dinamo – FCSB 1-2

23:39 30 mart.

„Aveam mare nevoie de acest gol” Reacţia lui Baba Alhassan, după ce a fost eroul FCSB-ului în derby-ul cu Dinamo

23:31 30 mart.

Risto Radunovic a dat verdictul după Dinamo – FCSB 1-2: „E cea mai importantă victorie din acest sezon!” Ce a spus despre golul lui Alhassan

23:29 30 mart.

Zeljko Kopic, prima reacţie după ce Dinamo a ajuns la opt înfrângeri consecutive cu FCSB: „Nu e un complex. Ştiam că va fi dificil”

23:21 30 mart.

Dennis Politic, uluit după ce s-a accidentat în derby-ul cu FCSB: „Nu mai înţeleg nimic! E frustant”

1 „Mi-e ruşine” Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci 2 FotoShow total în tribune la Dinamo – FCSB! Ultraşii au făcut show în startul marelui derby de pe Arena Naţională 3 „Rar mi s-a întâmplat!” Gigi Becali, uluit după golul fabulos marcat de Baba Alhassan: „Vedeam dinainte că va marca” 4 Dezastru la un club din Liga 1! Riscă falimentul, după ce a acumulat datorii de 3,5 milioane de euro 5 Dinamo – FCSB 1-2. Baba Alhassan, „eroul” campioanei. Roş-albaştrii au egalat liderul, după un derby nebun 6 Controversă uriaşă în Dinamo – FCSB! Roş-albaştrii au cerut penalty după un presupus henţ al lui Olsen