Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei, după dezastrul de la Campionatul Mondial. Mesajul emoționant al mijlocașului de 31 de ani

De Dan Roșu
Publicat: 7.12.2022, 13:27

Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei

Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei

Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei / Profimedia Images

Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei, după dezastrul de la Campionatul Mondial, acolo unde ”Diavolii Roșii” nu au reușit să treacă de faza grupelor. Mijlocașul de 31 de ani a oficializat despărțirea printr-un mesaj emoționant.

Reclamă

”O pagină se închide azi. Vă mulțumesc pentru toată dragostea. Vă mulțumesc pentru sprijinul total. Vă mulțumesc pentru toată fericirea împărtășită din 2008 până acum.

Reclamă

Eden Hazard s-a retras de la naționala Belgiei, după dezastrul de la Campionatul Mondial

Am decis să pun capăt carierei mele internaționale. Urmașii sunt pregătiți. Îmi va fi dor de voi”, a scris Hazard, pe contul personal de Instagram.

Hazard a fost internațional belgian în perioada 2008-2022, în care a marcat 33 de goluri în 126 de meciuri. El a făcut parte dintr-o generație de exceptie a belgienilor, alături de Kevin De Bruyne, Thibaut Courtois sau Romelu Lukaku.

Cea mai mare performanță a lui Hazard alături de națională a fost locul 3 de al CM din Rusia. În meciul pentru bronz, Hazard a și marcat un gol în poarta Angliei, pe care Diavolii au învins-o cu 2-0.

Roberto Martinez și-a anunțat despărțirea de naționala Belgiei

Roberto Martinez și-a anunțat despărțirea de naționala Belgiei, după ratarea calificării în optimile Campionatului Mondial din Qatar. Tehnicianul spaniol a explicat că ar fi luat această decizie chiar dacă „deveneam campioni mondiali”.

Roberto Martinez mai avea contract cu Federația Belgiană de Fotbal până la finalul acestui an. După remiza cu Croația, ibericul a anunțat că și-a luat la revedere de la jucătorii săi și staff-ul tehnic și va pleca de la cârma naționalei.

„Acesta a fost ultimul meu meci la naționala Belgiei. Nu mai pot continua. Mi-am luat rămas bun de la jucători și staff. Oricum aș fi plecat, indiferent de ceea ce s-ar fi întâmplat, chiar și dacă deveneam campioni mondiali. Decizia era luată înainte de Cupa Mondială”, a spus Roberto Martinez, după Croația – Belgia 0-0.

Roberto Martinez a preluat naționala Belgiei în august 2016 și a condus-o în 79 de meciuri. 56 de victorii, 13 remize și 10 înfrângeri sunt cifrele înregistrate de „Diavolii roșii”, cu ibericul la conducere.

Cu Martinez pe postul de selecționer, Belgia a participat la 3 turnee finale: Campionatul Mondial din 2018, unde a încheiat pe locul 3, la Euro 2020, unde s-a oprit în sferturi, și la Mondialul din acest an, unde n-a reușit să treacă de grupe.

Belgia nu mai fusese eliminată în faza grupelor de la Campionatul Mondial din 1998.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:34

Manchester City renunță la încă o vedetă după Kevin De Bruyne: „Să își găsească echipă”

15:33

Mihai Stoichiță a analizat prestația lui Louis Munteanu din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Un jucător excelent”

14:59

Câte etape va fi suspendat Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2! Ce scrie în Regulament

14:40

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (21:00). Oltenii atacă locul 2 din play-off. Echipele probabile

14:37

„Vreau să îl sparg!” Gigi Becali i-a pus gând rău lui Marius Șumudică înainte de Rapid – FCSB: „E hoț”

13:49

Lando Norris a dat verdictul despre lupta la titlul din Formula 1: „Mai avem mult de muncit”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul luis