Care vor fi primele meciuri de fotbal cu spectatori după mai bine de un an! Se vor juca înainte de finala Cupei României

De Antena Sport
Publicat: 20.05.2021, 21:15

România - Finlanda, SOLD OUT

România - Finlanda, SOLD OUT

Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta

Primele meciuri cu spectatori, după relaxarea restricţiilor din timpul pandemiei, vor avea loc sâmbătă, înainte de finala Cupei României.

Reclamă

Primele meciuri cu spectatori

CSM Unirea Slobozia – Comuna Recea, din Liga a 2-a, va începe de la 11.00, iar Oţelul Galaţi – Dacia Unirea Brăila, din Liga a 3-a, va debuta la 13:30. Cele două întâlniri vor devansa astfel finala dintre Universitatea Craiova şi Astra, care va avea loc la Ploieşti, de la 20:00.

Reclamă

Fanii Oţelului au fost anunţaţi de club, pe pagina de Facebook, că vor avea acces pe baza biletelor virtuale pe care le-au achiziţionat, cu actul de identitate, dar şi cu dovadă de vaccinare sau rezultatul negativ al unui test pentru Covid-19.

În această după-amiază, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că a fost aprobat noul protocol medical pentru desfăşurarea competiţiilor. „Persoanele vacinate nu vor mai fi testate”, se arată pe frf.ro.

„Fotbalul din România se pregătește de revenirea suporterilor pe stadion, după o pauză de 14 luni. Noul protocol medical a fost aprobat miercuri, 19 mai 2021, prin decizie de Comitet de Urgență, și permite accesul spectatorilor în tribune până la o capacitate maximă de 25%.

Accesul spectatorilor într-o proporție mai mare se face numai cu titlu excepțional, de eveniment pilot. Acesta trebuie să fie aprobat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.

La eveniment pot participa persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Toate porțile de acces în interiorul arenei sportive vor fi deschise. Organizatorii vor comunica spectatorilor orele recomandate pentru sosirea la eveniment, precum și poarta de acces recomandată, pentru a minimiza riscul de creare a aglomerației în aceste puncte. De asemenea, vor exista marcaje care să ajute persoanele să păstreze distanța de siguranță de minimum 1,5 metri.

Accesul în incintă nu va fi permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât, dificultate în respirație. Persoanelor care prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome li se va recomanda să contacteze medicul de familie.

Controlul de securitate de la porți se va face doar vizual, spectatorii fiind rugați să colaboreze și să prezinte de bună voie obiectele pe care le dețin în buzunare și / sau genți. Dacă este necesar, verificarea corporală va fi efectuată de stewarzi folosind măști de protecție, mănuși de unică folosință și se vor schimba / dezinfecta la fiecare control sau se va recurge la auto-verificare.

Accesul în arenă este permis doar cu genți mai mici sau egale cu o foaie de hârtie A4. Nu se permite accesul cu mâncare sau băutură.

Fanii revin pe stadioane! | Așezarea în tribune

Organizatorul evenimentului sportiv are obligația de a marca în mod corespunzător spațiile unde spectatorii se pot așeza, astfel încât să se poată respecta o distanță minimă de 1,5 metri între oricare două persoane.

Purtarea măștii de protecție de către spectatori este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv.

În tribune, pe fiecare rând, un scaun ocupat trebuie să fie urmat de 3 scaune libere. Spectatorii vor avea obligația de a nu părăsi locul alocat, în caz contrar fiind invitați să părăsească incinta.

În cazul evenimentelor pilot, organizate cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, se poate depăși limita de 25% din capacitatea tribunelor. Participanții la evenimentul pilot își vor da acordul privind procesarea datelor cu caracter personal, în vederea monitorizării evoluției stării lor clinice. Baza de date cu participanții la evenimentul pilot va fi transmisă către Direcția Județeană de Sănătate Publică sau Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, pentru a face verificările necesare.

Pe 8 martie 2020, la Miercurea Ciuc, pe stadionul Municipal, s-a disputat ultimul meci cu spectatori. Aproximativ 1.000 de suporteri au participat la duelul dintre Csikszereda și Petrolul Ploiești. Numărul specatorilor fusese deja limitat de către autorități.

Persoanele vaccinate nu mai au nevoie de teste Covid-19

Un alt pas important spre normalitate îl reprezintă faptul că persoanele implicate în organizarea meciurilor de fotbal vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare sunt exceptate de la obligația testării.

La începutul lunii februarie, Federația Română de Fotbal a lansat campania “Fotbalul se vaccinează”, un apel pentru membrii familiei fotbalului românesc să se imunizeze împotriva COVID-19. De asemenea, prin decizia Guvernului României pe care Federația Română de Fotbal împreună cu Ministerul Tineretului și Sportului au susținut-o, membrii loturilor naționale și ai loturilor olimpice au fost incluși în etapa a doua de vaccinare”, se arată pe frf.ro.

Biletele la finala Cupei României se vor vinde numai online

Federaţia Română de Fotbal îi asigură pe suporterii echipelor calificate în finala Cupei României, Astra – Universitatea Craiova, şi pe fanii fotbalului care doresc să participe la eveniment că este pregătită din punct de vedere logistic să înceapă procesul de vânzare a biletelor.

Vânzarea biletelor, care se va desfăşura exclusiv online, va începe îndată ce Monitorul Oficial va publica noul Ordin comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Sănătăţii care va stabili cadrul legal privind accesul spectatorilor la evenimente sportive, informează FRF.

În baza acestui document vor fi aliniate toate procedurile privind participarea spectatorilor la meciul programat sâmbătă, 22 mai, ora 20.30, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, astfel încât siguranţa şi sănătatea tuturor celor prezenţi să nu fie periclitate.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis