Câţi bani va încasa Gigi Becali, după plecarea lui Vali Gheorghe la Umraniyespor, în Turcia

De Viviana Moraru
Publicat: 29.06.2022, 14:05

Vali Gheorghe, într-un meci pentru FCSB

Vali Gheorghe, într-un meci pentru FCSB/ Hepta

Vali Gheorghe a plecat de la formaţia lui Gigi Becali, fiind împrumutat pentru un sezon la Umraniyespor. Patronul de la FCSB va încasa în schimbul juătorului suma de 50.000 de euro.

Reclamă

După numai un sezon petrecut la formaţia patronată de Gigi Becali, Vali Gheorghe a fost împrumutat în prima ligă turcă. La începutul stagiunii trecute, atacantul era transferat de la Astra.

Reclamă

Câţi bani va încasa Gigi Becali, după transferul lui Vali Gheorghe în Turcia

Vali Gheorghe a semnat cu FCSB la începutul sezonului trecut. Patronul roş-albaştrilor plătea Astrei, în schimbul semnăturii jucătorului, suma de 75.000 de euro. După doar un sezon petrecut la echipă, atacantul de 25 de ani a decis să plece, iar în schimbul său, Gigi Becali va primi 50.000 de euro, conform digisport.ro.

Suma maximă pe care Gigi Becali o poate primi în schimbul lui Vali Gheorghe se ridică la 250.000 de euro, în funcţie de performanţele jucătorului în Turcia.

Gigi Becali a anunțat că Valentin Gheorghe va pleca de la FCSB

Nu mai e cale de întors pentru Valentin Gheorghe. Gigi Becali a anunțat că atacantul de 25 de ani va pleca sub formă de împrumut de la FCSB la Umraniyespor, în această vară.

„Am stat bine și m-am gândit, iar până la urmă am decis să îl cedez pe Vali Gheorghe sub forma de împrumut în Turcia. Dacă baiatul confirmă acolo ei au drept de transfer definitiv în iarna.

Iar clauza este de 200 de mii de euro. Am zis să îi fac un bine băiatului. E o șansă bună pentru el, iar eu l-am înțeles”, a spus Gigi Becali, pentru Prosport.

Potrivit sursei citate, Gheorghe ar fi plecat deja din cantonamentul FCSB-ului pentru a efectua vizita medicală la Umraniyespor.

Gheorghe va câștiga un salariu răsunător, de 25.000 de euro/lună, mai mare decât cel primit la clubul lui Gigi Becali, anunță digisport.ro.

Valentin Gheorghe a rupt tăcerea! Motivul pentru care a ales să plece de la FCSB la Umraniyespor

Valentin Gheorghe a rupt tăcerea şi a dezvăluit motivul pentru care a ales să plece de la FCSB la Umraniyespor. Viitoarea sa echipă a promovat în prima ligă din Turcia după ce a încheiat pe locul 2, cu 70 de puncte, în eșalonul secund.

„A fost foarte rapid și pentru mine. S-au înțeles foarte repede cluburile, am fost și eu de acord și am decis să merg acolo. Când au vorbit cu mine cei de acolo, FCSB știa deja de oferta de acolo. Nu, chiar nu a fost partea financiară pe primul plan. Așa a fost situația, mi-am dorit să joc mai mult, Turcia e un campionat important și mi-am dorit să fac acest pas.

Chiar am vorbit cu băieții de acolo (n.r. Denis Alibec, Olimpiu Moruțan, Alexandru Cicâldău evoluează în Turcia). Mă știu și cu Denis, am fost colegi la Astra. Mi-au spus că e un campionat puternic, mult mai puternic decât cel din România. Am încredere că voi face o figură frumoasă.

(n.r. dacă i-a fost teamă ca va fi rezervă la FCSB și sezonul viitor) Nu pot să spun chestia asta. Poate intram și dădeam goluri la fiecare meci. Clubul m-a înteles, dar mi-am dorit o schimbare, să plec și eu din țară. Eu sunt foarte încrezător, plec foarte motivat și îmi doresc să reușesc.

(n.r. despre salariul din Turcia) Da, este aproape dublu. Am înțeles că cei de aici își doresc să facă o echipă pentru rămânerea în prima ligă. Nici eu nu cunosc foarte multe detalii și vom vedea ce e acolo. Am înțeles că mă cunoșteau cei de acolo și au aflat că sunt cu Florin (n.r. impresarul Florin Vulturar) și prin intermediul lui a venit și oferta”, a spus Vali Gheorghe, potrivit digisport.ro.

Valentin Gheorghe a adunat 29 de apariții pentru vicecampioana Ligii 1 în stagiunea precedentă, în toate competițiile, reușind să înscrie 7 goluri. Gheorghe a fost trimis în primul „11” numai în 8 meciuri.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:57

Rio Ferdinand a reacționat după miracolul reușit de Manchester United în Europa League: „Nu am mai văzut!”

13:48

UTA Arad a împlinit 80 de ani! Moment special pregătit înaintea meciului cu Sepsi

13:33

Probleme pentru Marian Aioani! Portarul de la Rapid a slăbit 6 kilograme din cauza unui virus

13:02

Oțelul – Unirea Slobozia (17:00) și UTA – Sepsi (20:00) LIVE SCORE. Continuă lupta în play-out-ul Ligii 1

12:43

Farul Constanţa nu a primit licenţa pentru Europa dintr-un motiv incredibil! Gică Popescu: „Exces de zel”

12:36

„Nu vreau să stau numai la Liga 2” Daniel Oprița poate pleca de la Steaua! Condiția pusă pentru a rămâne la echipă

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas