Comitetul Executiv al UEFA a decis! Vestea primită de cluburile care au înfiinţat Super Liga Europei. Hotărâre finală şi în privinţa semifinalelor Champions League

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 23.04.2021, 11:23

UEFA

Profimediaimages

UEFA nu le va sancţiona pe cele 12 cluburi

Jurnaliştii de la Marca au anunţat că Real Madrid a scăpat de griji. În condiţiile date, galacticii pot juca „dubla” cu Chelsea, din semifinalele Champions League.

Reclamă

UEFA nu le-a sancţionat pe echipele care au înfiinţat Super Liga Europei

Membrii Comitetului Executiv au avut o şedinţă de urgenţă vineri. Pentru a pune capăt scandalului care a cutremurat fotbalul mondial, aceştia au decis să nu aplice nicio sancţiune.

Reclamă

Real Madrid şi Juventus au riscat să aibă mari probleme ca urmare a rolului pe care l-au avut în înfiinţarea Super Ligii Europei. Granzii din La Liga şi Serie A puteau fi daţi drept exemplu şi pedepsiţi drastic.

Cele două echipe riscau să fie excluse, sezonul viitor, din competiţiile europene. Ar fi fost cea mai agresivă decizie luată vreodată de membrii Comitetului Executiv al UEFA.

Preşedintele lui Real Madrid şi al Super Ligii Europei a părut a simţi pericolul. A stârnit deja un val de acuzaţii către preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.

FIFA a creat un spectacol mare. Parcă am fi dat drumul unei bombe atomice. Poate că nu am explicat-o bine, dar nici ei nu ne-au dat posibilitatea să o explicăm. Unii oameni pur şi simplu nu doreau asta.

Nu am văzut niciodată o astfel de agresiune din partea preşedintelui UEFA şi a unora dintre autorităţile fotbalistice naţionale. Sunt în fotbal de 20 de ani şi nu am văzut niciodată ameninţări de acest gen. A fost ca şi cum am fi ucis pe cineva, ca şi cum am fi ucis fotbalul. Dar am încercat să muncim ca să salvăm fotbalul„, a declarat preşedintele Realului.

Cele 12 cluburi fondatoare au fost AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors