Gift Orban, hat-trick senzațional în Conference League! S-a marcat cea mai rapidă „triplă” din istoria cupelor europene
De Sebastian Cristian
Publicat: 15.03.2023, 20:47
Actualizat: 13.07.2023, 21:47
Gift Orban, hat-trick senzațional în Conference League! Fotbalistul celor de la Gent a marcat cea mai rapidă „triplă” din istoria cupelor europene.
Atacantul belgienilor a decis calificarea de unul singur, în numai câteva minute din meciul retur Istanbul Basaksehir – Gent.
Gift Orban, hat-trick senzațional în Conference League! S-a marcat cea mai rapidă „triplă” din istoria cupelor europene
Concret, Gift Orban a avut nevoie de doar 3 minute pentru a înscrie hat-trick-ul istoric. Nigerianul a punctat în minutele 31, 32 și 34 pentru a asigura calificarea fără emoții a echipei belgiene. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Fanii belgienilor au rămas uluiți de reușita favoritului lor și au reacționat imediat pe rețelele de socializare:
- „Orban, mai bun decât Haaland!”
- „Orbanaldo!”, au fost doar câteva dintre mesajele fanilor lui Gent.
Câţi bani cere Lionel Messi pentru a fi rivalul lui Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită. Starul argentinian ar putea primi un salariu uriaş de la Al Hilal
S-a aflat câţi bani cere Lionel Messi pentru a juca în Arabia Saudită. Atacantul în vârstă de 35 de ani, care mai are trei luni contract cu PSG, este dorit de Al Hilal. Şeicii trebuie să achite o sumă uriaşă pentru a-l convinge să fie din nou rivalul lui Cristiano Ronaldo.
Câştigător al Cupei Mondiale cu Argentina, Messi este asaltat cu oferte. PSG îşi doreşte să îi prelungească contractul, dar deţinătorul a 7 Baloane de Aur este dorit atât la Barcelona, cât şi în MLS. Şi arabii încearcă să dea o nouă lovitură de imagine şi fac presiune pentru a-l convinge.
Potrivit fichajes.net, Messi ar fi cerut un salariu anual de 600 de milioane de euro pentru a semna cu Al Hilal. Dacă i se vor îndeplini toate dorinţele, ar deveni cel mai bine plătit sportiv. Ar câştiga de aproape 10 ori mai mult decât la PSG şi de 3 ori mai mult decât Cristiano Ronaldo. Jorge Messi, tatăl lui Lionel Messi, a fost cel care i-ar fi anunţat pe şefii clubului ce pretenţii financiare are fiul său.
Al Hilal este pe locul 4 în campionat şi e gata să îşi revoluţioneze lotul pentru a câştiga titlul în sezonul viitor. Echipa este pregătită chiar de un aregntinian, Ramon Angel Diaz.
Eliminată în „optimi” din Champions League, PSG şi-a diminuat şansele de a-l păstra pe Lionel Messi. Zvonurile că starul Argentinei ar putea semna cu Al Hilal sunt amplificate de vizita pe care acesta o va face, în această lună, în Arabia Saudită. Anunțul a fost făcut de ministrul Ahmed Al Khateeb. Messi a semnat în mai 2022 un contract cu statul saudit, conform căruia se angajează să promoveze turismul acestei ţări.
Potrivit The Athletic, argentinianul ar încasa astfel sume de până la 30 de milioane de euro pe an. De atunci, el postează mesaje de promovare pe Instagram, unde are peste 400 de milioane de urmăritori.
“Sunt bucuros să îi primesc pe ambasadorul turismului nostru, starul Lionel Messi, şi pe familia şi rietenii săi luna aceasta, la a doua sa vizită în Arabia Saudită, pentru a se bucura de cele mai frumoase destinaţii turistice ale noastre, a intra în legătură cu oamenii noştri şi a se bucura de experienţe unice!”, a scris pe Twitter ministrul saudit al Turismului.
- Hattrick istoric în Conference League
- S-a marcat cea mai rapidă „triplă” din istoria cupelor europene
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY