Daniel Opriţa îl atacă pe Gigi Becali. "S-a ajuns prea departe!" Ce a spus despre salariul său uriaş de la CSA Steaua
De Antena Sport
Publicat: 2.03.2021, 12:53
Daniel Opriţa şi George Ogăraru au salarii de top la CSA Steaua. Potrivit gsp, tehnicianul încasează lunar aproximativ 5.000 de euro, salariu despre care Gigi Becali a spus că este cu 1.000 de euro mai mare decât cel al lui Toni Petrea la liderul din Liga 1, iar George Ogăraru are 4.000 de euro pe lună.
Daniel Opriţa: „Mă gândesc să îmi fac public contractul”
„Sincer, chiar nu doream să mai ies și să comentez, dar acum s-a ajuns prea departe cu suma vehiculată față de salariul meu. Nu știu cine îl informează pe Gigi Becali despre aceste sume, dar Daniel Oprița nu câștigă nici macar 3.500 de euro pe lună la Steaua, iar dânsul a spus că eu câștig cu 1.000 de euro peste Toni Petrea, adică eu primesc 5.000 pe lună.
Chiar mă gândesc să îmi fac public contractul ca să vedeți și voi cât câștig. Nu comentez nimic de suma vehiculată la George Ogăraru. Nu intru în discuții legate de banii pe care i-ar câștiga antrenorii de la centrul de juniori ai Stelei, însă nimeni de acolo nu câștigă 1.500 de lei. Poate că sunt salarii și de 3.000 de lei pe lună, dar vreau să știți că acei oameni căștigă suma asta pe o perioadă lungă de timp. Ei nu sunt presați ca mine cu obiectiv pus. Eu daca ratez obiectivul, pot să fiu pa. În această vară îmi expiră contractul cu Steaua, iar dacă ratez obiectivul nu este bine pentru mine.
Am văzut că Gigi Becali vrea să ne oprească cu orice preț. Noi ne-am pregătit și suntem gata de luptă. Dar vă repet: Daniel Oprița nu câștigă nici măcar 3.500 de euro pe lună”, a spus Daniel Opriţa, în prosport.
Gigi Becali: „Ce caută Armata să aibă fotbal?”
Gigi Becali a răbufnit când a aflat cât de mari ar fi salariile de la CSA Steaua.
„Se întâmplă nişte lucruri anormale de îţi vine să râzi. Ce caută Armata să aibă fotbal? Şi pentru ce să cheltui un milion din bugetul statului să faci fotbal? Pentru ce dai bani să joci în Liga a 3-a şi a 4-a. Când tu ai o echipa Steaua FCSB, care e ambasador şi activează în cupele europene. Pentru ce să faci o echipă care oricum va retrograda? O să ramană încă un an în Liga a 3-a, că o să aibă finala cu mine şi nu va promova”, a spus Gigi Becali, potrivit sport.ro.
- Daniel Opriţa are 39 de ani
- El antrenează la CSA Steaua din vara lui 2019
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY