Decizie în cazul de dopaj de la Astra. Ce suspendări au primit Ioniţă, Fatai şi Takayuki Seto

De Antena Sport
Publicat: 9.04.2021, 13:14

Alex Ioniţă, Astra

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Alex Ioniţă, unul dintre cei trei jucători de la Astra suspendaţi în cazul de dopaj

Alex Ioniţă şi Kehinde Fatai au fost suspendaţi un an, în timp ce Takayuki Seto a primit o sancţiune de 8 lun. Aceasta este sentinţa dictată în prima instanţă. Cei trei fotbalişti au executat deja şase luni de suspendare. Atât s-a scurs de când a fost declanşată investigaţia.

Reclamă

Ce suspendări au primit Fatai, Ioniţă şi Takayuki pentru dopaj

„Nici după atâta timp, nu a existat unanimitate în luarea deciziei. O instituţie importantă s-a retras de la judecare. Au rămas patru membri. Doi au decis într-un fel, doi în alt fel. A contat tabăra celor doi din care făcea parte şi preşedintele Comisiei”, a spus avocatul fotbaliştilor, Paul Mincu, la Digi Sport. 

Reclamă

Reprezentantul jucătorilor a anunţat că va depune apel. Ioniţă a fost pedepsit un an, deşi a făcut o mărturie în faţa Comisiei ANAD. El şi-a retras însă declaraţia în urmă cu câteva zile şi a acuzat că a fost supus unor presiuni şi că i-a fost dictat ce să scrie.

Ioniţă, Fatai şi Takayuki au fost surprinşi în toamna anului trecut într-o clinică, în timp ce li se administrau vitamine intravenos. Practica este considerată dopaj de WADA (Agenţia Mondială Anti-Doping), dacă este vorba despre cantităţi mai mari de 100 de mililitri.

Astra nu riscă nicio sancţiune potrivit avocatului celor trei fotbalişti. Asta deşi un articol din Legea Antidoping prevede descalificarea şi pierderea punctelor, dacă un club are doi sau mai mulţi jucători găsiţi vinovaţi de dopaj.

Decizia comunicată de ANAD

”Decide în baza art. 64 din Legea 227/2006 cu modificările și completările ulterioare, art. 10.6.1.1. cu referire la art. 4.2.2 fraza a doua și cu aplicarea art. 27.2 din Codul Mondial Anti-Doping, ediția 2021, și a Ordinului nr. 180/2020 al președintelui ANAD, privind aprobarea Listei interzise pentru anul 2021: ”Metode specifice pentru anul 2021” interzise permanent: 

-Suspendă din activitatea sportivă pe sportivii Fatai Kehinde Feyi și Ioniță Alexandru pe câte o perioadă de 1 an pentru abaterile prevăzute din art. 2, alin. 2, lit. b) din Legea 227/2006, de la data prezentei

-Suspendă din activitatea sportivă pe sportivul Seto Takayuki pe o perioadă de 8 luni pentru abaterea prevăzută de art. 2, alin. 2, lit. b) din Legea 227/2006, de la data prezentei

-În baza art.60, alin. 7 din Legea 227/2006 deduce din perioada suspendării durata suspendării provizorii cu începere de la 30 septembrie 2020”, se arată în decizia ANAD.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:36

Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

12:32

Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

12:23

Daniel Pancu, verdict în lupta la titlu înainte de FCSB – CFR Cluj: „E cam terminată”

11:50

Ce a spus Marius Şumudică despre posibilul transfer al lui Vladislav Blănuţă la Rapid

11:28

Octavian Popescu, taxat după revenirea pe teren la FCSB: „Acum nu mai joacă nici la UTA”

11:18

Neymar s-a accidentat din nou la Santos. A părăsit terenul în lacrimi

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls