EXCLUSIV | Gică Popescu, convins că putem organiza Campionatul European de tineret. "România are infrastructura necesară!"
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 18.11.2020, 16:36
Tricolorii au ratat calificarea la Campionatul European de seniori, dar pot juca pe teren propriu la turneul final adresat naţionalelor U21. Gică Popescu s-a ocupat de organizarea EURO 2020. Consilierul primului ministru al României asigură că se pot îndepli toate condiţiile.
România ar putea găzdui o grupă de la EURO U21
„În momentul de faţă, România are infrastructura necesară pentru a organiza un astfel de eveniment. Avem stadion la Craiova, avem stadion la Cluj-Napoca, la Târgu Jiu, avem arene şi în Bucureşti. Eu cred că putem organiza acest eveniment.
Ar fi o recunoaştere a tuturor eforturilor pe care le-a făcut Guvernul României în a dezvolta infrastructura. Eu mereu am spus-o, când ai această infrastructură vei avea posibilitatea organizării unor astfel de evenimente periodic şi ar fi încununarea tuturor acestor eforturi„, a declarat Gică Popescu în exclusivitate pentru AS.ro.
Slovenia şi Ungaria ar fi trebuit să îşi împartă cele patru grupe, dar slovenii vor să păstreze doar jumătate dintre meciuri. România şi-a depus candidatura alături de Italia, Cehia, Croaţia şi Elveţia.
Meciurile ar urma să aibă loc la Cluj, pe Cluj Arena şi pe stadionul lui CFR Cluj. UEFA va lua decizia până pe 10 decembrie, când este programată tragerea la sorţi a grupelor.
România U21 şi-a asigurat prezenţa la turneul final după ce a remizat cu Danemarca U21, scor 1-1. Jucătorii antrenaţi de Adi Mutu au ajuns până în semifinalele ultimei ediţii.
- România U21 ar putea juca pe teren propriu meciurile de la turneul final
- Tricolorii, calificaţi pentru a doua oară consecutiv la EURO
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00