„Îl mai învăţăm noi fotbal?” Ioan Andone, mesaj ferm despre viitorul lui Mircea Lucescu la naţională. Ce a spus despre meciul cu Austria

Publicat: 3.04.2025, 9:54.

Mircea Lucescu, în timpul unui meci

Mircea Lucescu, în timpul unui meci / Profimedia

Ioan Andone a transmis un mesaj ferm despre viitorul lui Mircea Lucescu la echipa naţională. Fostul antrenor susţine că selecţionerul are o mare experienţă şi e normal să fie deranjat de unele critici primite.

Reclamă

Ioan Andone a oferit declaraţii şi despre meciul „tricolorilor” cu Austria. Partida se va disputa pe 7 iunie şi va fi în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.

Reclamă

Ioan Andone, mesaj ferm despre viitorul lui Mircea Lucescu la naţională

Andone consideră că duelul cu austriecii va fi unul extrem de dificil pentru elevii lui Mircea Lucescu. Însă, acesta a declarat că naţionala se poate impune dacă va presta un joc organizat.

„Greu, va fi foarte greu meciul, foarte greu. Am început prost, păcat de ocaziile pe care le-am avut. Adică alea 15 minute, la început, dacă le gestionam bine…au făcut pressing şi ne-am speriat. Drăguş dacă dădea două goluri era erou, dar nu a fost ziua lui.

(Mircea Lucescu ar trebui să rămână, indiferent ce se întâmplă) Pe nea Mircea îl mai învăţăm fotbal? Îl critică ăla, îl critică ăla, normal că se simte deranjat la vârsta lui.

Bine că s-a întâmplat la primul meci, ca să avem şanse, trebuie să batem la Viena. Echipă bună Austria, jucători care joacă în campionatul Germaniei, au echipă bună, dar nu invincibila, că doar nu întâlneşti Franţa sau Anglia, Spania. O echipă de nivelul nostru, bine organizaţi, putem reuşi”, a declarat Ioan Andone, pentru AntenaSport.

Ioan Andone ştie unde trebuie să se transfere Daniel Bîrligea

Ioan Andone ştie unde trebuie să se transfere Daniel Bîrligea, în momentul în care va pleca de la FCSB. Daniel Bîrligea are o clauză de reziliere de 15 milioane de euro.

„Se poate, pentru că el a crescut în Italia. Cunoaşte cât de cât fotbalul de acolo, cunoaşte limba foarte bine. Un atacant poate juca în orice campionat. Eu am spus că e mai uşoară acomodarea lui în Italia. Şi în Spania ar putea să joace pentru că el are ceva special, e un golgheter. Face pressing faţă de alţi atacanţi, e agresiv acolo în faţă. A avut şi accidentările astea.

La meciul cu Dinamo nu a fost în apele lui, s-a văzut perioada de pauză pe care a avut-o. Da, e unul din cei mai buni atacanţi pe care i-a avut România în ultimii ani. Poate să fie şi Louis Munteanu care e golgheter, îl mai avem şi pe Drăguş. Sunt cei mai buni jucători la ora actuală. Din cele 4 ocazii pe care Drăguş le-a avut cu Bosnia, Bîrligea marca„, a spus Ioan Andone în exclusivitate la AntenaSport.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Panathinaikos - PAOK, meci din play-off-ul Superligii Greciei, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    0:01

    Nota primită de Ianis Hagi după Rangers – Bilbao 0-0. Verdictul specialiștilor după meciul arbitrat de Istvan Kovacs

    0:01

    Rangers – Bilbao 0-0. Ianis Hagi a fost arbitrat de Istvan Kovacs. Rezultatele serii din Europa și Conference League

    23:56 10 apr.

    Istvan Kovacs, protagonist în Rangers-Bilbao! După eliminare, a acordat şi un penalty. Totul, după consultarea VAR

    23:20 10 apr.

    EXCLUSIVNoi dezvăluiri despre ruptura de la echipa națională! Mesaj pentru Mircea Lucescu: „Sunt câțiva.. Se dau loviți”

    23:00 10 apr.

    „A fost extrem de dur!” Istvan Kovacs, criticat la scenă deschisă. Reacţiile scoţienilor după eliminarea lui Propper

    22:36 10 apr.

    S-a stins din viaţă Leo Beenhakker! Gică Hagi, marcat de decesul fostului său antrenor: „Rămas bun, mister”

    1 Foto„Mi-a fost rușine!” Trauma prin care a trecut o cunoscută jurnalistă: „Mi-am scos aproape toate hainele”s 2 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 3 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 4 Marius Şumudică, „săgeţi” către FCSB după derby-ul câştigat cu Dinamo. „Credeţi că domnul Şucu are nevoie de asta?”s 5 Gigi Becali a intrat în direct şi şi-a făcut praf jucătorii după FCSB – U Cluj 1-0: „E pericol pentru noi! Facem curăţenie la vară”s 6 „Poate se ajunge la retrogradări” Mihai Stoica îl somează pe Sorin Cârţu. Răspuns dur la acuzaţiile preşedintelui Craioveis