Kosovo – România LIVE VIDEO | Gol anulat pentru kosovari! Emoţii pentru „tricolori” la Priştina
De Viviana Moraru
Publicat: 16.06.2023, 23:41
Kosovo – România LIVE VIDEO | Gol anulat pentru kosovari în duelul de la Priştina. Naţionala României a „tremurat” în minutul 69, după ce Zhegrova reuşise să înscrie. Reuşita kosovarului a fost anulată, după ce centralul Danny Makkelie a consultat arbitrajul video.
Partida dintre Kosovo şi România a fost exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. De asemenea, duelul din preliminariile EURO 2024 a fost şi în format live video, pe AS.ro.
Kosovo – România LIVE VIDEO | Gol anulat pentru kosovari
În minutul 69 al duelului de la Priştina, Celina i-a pasat în careu lui Muriqi. Atacantul kosovar a căzut, iar balonul a ajuns din nou la Celina. Kosovarul a centrat din nou în careul lui Moldovan, către Zhegrova.
Atacantul celor de la Lille a profitat de centrarea coechipierului său, şi a reuşit să înscrie printr-o lovitură de cap, la care Moldovan nu a avut şanse.
Ulterior, Makkelie a mers la marginea terenului pentru a revedea faza. În cele din urmă, arbitrul a decis ca să anuleze golul, pe motiv de ofsaid la Celina.
După ce Danny Makkelie a anulat golul kosovarilor, „tricolorii” au putut răsufla uşuraţi.
Vezi mai jos video cu faza golului anulat din Kosovo – România
Horaţiu Moldovan face minuni în poarta naţionalei
Horaţiu Moldovan face minuni în poarta naţionalei, la duelul din preliminariile EURO 2024. Portarul de la Rapid a avut două intervenţii fabuloase în minutele 45+3, respectiv 58, în partida de la Priştina, care este exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Horaţiu Moldovan a avut o prestaţie extrem de solidă în partida de la Priştina. Portarul şi-a început seria paradelor pe finalul primei reprize, mai exact în minutul 45+3.
La momentul respectiv, Celina a şutat puternic, din afara careului. Moldovan a fost pe poziţii, şi a respins şutul de sub bara transversală.
Ulterior, în repriza secundă, portarul celor de la Rapid a avut din nou o intervenţie salvatoare şi a închis perfect poarta naţionalei. În minutul 58, Vojvoda i-a driblat pe Tudor Băluţă şi Andrei Burcă, şi a şutat puternic către poarta României, din interiorul careului. Moldovan a fost din nou pe poziţii, şi a respins execuţia kosovarului.
Horaţiu Moldovan a fost alesul lui Edi Iordănescu, în detrimentul portarului de la FCSB, Ştefan Târnovanu, pentru duelul dintre Kosovo şi România.
Camora s-a „rupt” la Priştina
Camora s-a „rupt” la Priştina. Fundașul echipei naționale a ieșit de pe teren, accidentat, în prima repriză a partidei de la Priștina, care se joacă în condiții nefavorabile. În locul lui a fost introdus Deian Sorescu. Terenul arată îngrozitor, iar elevii lui Edi Iordănescu se chinuie să construiască fazele de atac.
Edi Iordănescu continuă să aibă probleme în flancul stâng al apărării. Camora s-a accidentat în minutul 21 al meciului cu Kosovo şi a avut nevoie de intervenţia staff-ului medical. Chiar dacă a făcut eforturi, nu a avut nicio şansă să poată rămâne pe teren.
Selecţionerul a fost nevoit să improvizeze şi l-a înlocuit pe fundaşul de la CFR Cluj cu Deian Sorescu. Acesta a intrat pe teren în minutul 23, pe un post pe care a mai jucat, dar care nu este cel de bază.
- Zhegrova, gol anulat în Kosovo – România
- „Tricolorii” au răsuflat uşuraţi
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY