„Nu pot să cred” Un fost fotbalist sârb al FCSB-ului, uluit că jucătorii kosovari au ieşit de pe teren: „Cum a zis Lucescu, o ruşine”
De Bogdan Stănescu
Publicat: 17.11.2024, 22:59
Novak Martinovic, fostul fotbalist sârb al FCSB-ului, este convins că naţionala kosovară a încercat să câştige meciul la masa verde, ieşind de pe teren.
El s-a arătat uluit că jucătorii lui Franco Foda au părăsit terenul din pricina unor scandări ale fanilor. Martinovic a dezvăluit că el a fost înjurat când se afla pe teren, dar niciodată nu s-a gândit să iasă de pe gazon.
Novak Martinovic i-a criticat pe kosovari pentru că au părăsit terenul la meciul cu România
„Am văzut ce s-a întâmplat. Nu pot să cred că ei au ieșit din teren din cauza fanilor (n.r. râde). Cum a zis și marele Mircea Lucescu, este o rușine! Ăsta nu e fotbal! Au încercat să câștige la masa verde. Au văzut că nu le iese pe teren și au încercat ceva prost.
Când joci pe teren nu ții cont de ce se întâmplă în tribune. Eu am fost înjurat de familie, dar treaba mea era pe teren. E rușinos! Politica nu trebuie implicată în fotbal, sunt două lumi total diferite. Ei au încercat să ia punctele cu România, dar nu este nici de grădiniță chestia asta”, a declarat Novak Martinovic pentru sportpesurse.ro.
România aşteaptă decizia UEFA în urma scandalului de la meciul România – Kosovo, care a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. În prelungirile partidei, la îndemnul căpitanului lor Amir Rrahmani, jucătorii kosovari au părăsit terenul în numai 30 de secunde. Ei au refuzat în mod repetat să încheie partida pe teren, în ciuda insistenţelor oficialului şi ale arbitrului întâlnirii.
Presa a relatat că danezul Morten Krogh, care a condus de la centru partida, s-a rugat de kosovari să revină pentru ultimele două minute de joc. Ei au refuzat fiindcă ar fi fost convinşi că pot câştiga meciul la masa verde. Kosovarii au lăsat un dezastru în vestiar după România – Kosovo, imaginile fiind publicate şi de presa engleză.
„Va pierde meciul la masa verde!” Preşedintele TAS din Kosovo, verdict categoric după scandalul din meciul cu România
Eroll Salihu, preşedintele Consiliului de Arbitraj Sportiv din Kosovo, a comentat evenimentele de la meciul cu România şi a avut un verdict categoric.
Fostul secretar al Federaţiei de Fotbal din Kosovo este convins că UEFA va da un verdict favorabil pentru „tricolori” şi contrazice oficialii federaţiei, care au spus că au existat scandări rasiste pe Arena Naţională.
În prezent preşedintele Consiliului de Arbitraj Sportiv din Kosovo, Salihu susţine că scandările „Serbia, Serbia” nu pot fi catalogate drept rasiste, ceea ce înseamnă că jucătorii lui Franco Foda au greşit atunci când au părăsit terenul.
Mai mult, el a declarat pentru presa din Kosovo că România va câştiga cu 3-0 la masa verde partida de pe Arena Naţională, după ce arbitrul a fluierat finalul meciului fără jucătorii kosovari pe teren:
„Nu au fost scandări rasiste în România, scandările respective nu intră în această categorie. Nu ar trebui să ne intereseze scandările „Serbia, Serbia”. Din păcate, Kosovo va pierde meciul la masa verde, deoarece arbitrul a fluierat finalul meciului fără jucătorii din Kosovo pe teren”, a declarat Eroll Salihu, potrivit gazetaexpress.com.