Reacția conducerii campioanei CFR după ce Dan Petrescu a rămas singura variantă de selecționer a lui Răzvan Burleanu. ”Orice este posibil cât timp el are o clauză”
De Antena Sport
Publicat: 15.12.2021, 9:20
Totuși, faptul că Burleanu nu vrea să plătească clauza de reziliere de 600.000 de euro poate împiedica despărțirea liderului din Liga 1 de Dan Petrescu.
Dan Petrescu selecționer | Cristi Balaj: ”Orice este posibil atât timp cât el are o clauză”
”Aș fi dezamăgit. Chiar dacă naționala este importantă. Sunt un susținător al echipei naționale indiferent de context, dar aș fi dezamăgit.
În rest, orice este posibil atât timp cât el are o clauză prin care nu putem să îl împiedicăm să plece. Este managementul pe care ei îi stabilesc. Nu pot decât să mă bucur de această situație”, a spus Balaj, citat de sport.ro.
Răzvan Burleanu a anunţat că FRF nu va plăti clauza de reziliere a lui Dan Petrescu
Răzvan Burleanu a spus că FRF nu va plătit niciodată o clauză de reziliere. Dan Petrescu are o clauză de reziliere de 600.000 de euro.
„Federaţia Română de fotbal nu va plăti niciodată o clauză de reziliere. De ce nu vom plăti o clauză de reziliere? Menţionez că Federaţia Română de fotnal este o organizaţie non-profit şi FRF reprezintă o sumă membrilor săi. Federaţia nu poate să fie ca un club. În momentul în care s-ar plăti o clauză de reziliere, alte proiecte ar avea de suferit.
Un alt argument este că, dacă am plăti o clauză de reziliere, am putea să influențăm competiția la nivelul Ligii 1. O echipă din Liga 1 ar putea beneficia de o sumă de bani din partea forului național, care ar putea reprezenta un avantaj față de celelalte cluburi. Să spunem că FRF ar plăti o anumită clauză de reziliere, apoi patronul clubului va spune că era dispus să-l lase pe antrenor să plece la echipa națională fără plata clauzei de reziliere. Cum am putea atunci să ne apărăm integritatea? Din aceste motive, nu vom putea plăti niciodată o clauză de reziliere„, a mai spus Răzvan Burleanu.
Dan Petrescu, în corzi după negocierile cu FRF
Dan Petrescu crede că incertitudinea care planează asupra antrenorului îi afectează pe jucătorii lui CFR Cluj. „Bursucul” va purta discuția finală cu Neluțu Varga la sfârșitul lunii decembrie.
„Patronul a vorbit cu cei de la Federaţie. Cei de la FRF au vrut să mă vadă şi el şi-a dat acceptul. Au venit, au vorbit cu mine… după eu nu am mai vorbit cu nimeni, nici cu Federaţia, nici cu patronul. Am transmis patronului că vreau să mă concentrez la aceste meciuri 100%, să le câştigăm. După, normal, când se termină, o să avem o discuţie şi o să vedem ce se întâmplă în continuare.
Ce am vorbit acolo rămâne între noi. Eu am vorbit cu oamenii din club să ne auzim pe 20 (n.r. decembrie). Dar nu vreau să mai zic ceva, se va interpreta orice spun. Eu mai am trei meciuri foarte importante şi poate mai am încă trei ani, nu ştiu. Mai am trei ani contract. Cred că întâlnirea asta nu mi-a făcut bine, nu trebuia să se întâmple. Dar dacă cei de la Federaţie au vrut să mă vadă şi patronul a fost de acord, a trebuit să accept şi eu. Nu puteam să refuz.
Pe mine m-a întrebat un jucător dacă mă duc, dar nu-i spun numele… la restul le-am spus să se concentreze la meci, să nu citească prea mult ziarele. (Reporter: un internaţional?) Nu e român, oricum!”, a spus Dan Petrescu, într-o conferință de presă.
- Tragerea la sorți a grupelor Nations League 2022-2023 e LIVE pe www.as.ro, joi, de la ora 19:00
- Dan Petrescu, favorit să ajungă selecţioner
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY