„Să antrenez naţionala este un vis pus deoparte într-o cutiuță!” Adrian Mutu, mesaj clar pentru Răzvan Burleanu: „Sunt o persoană pe care FRF o cunoaște!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 8.12.2021, 9:36
Adrian Mutu visează să antreneze echipa naţională
Adrian Mutu a fost selecţionerul României U21 şi este pregătit pentru următorul pas în carieră. „Briliantul” este dispus să preia prima reprezentativă, care a rămas fără selecţioner după ce contractul lui Mirel Rădoi a expirat la finalul lunii trecute.
„Sunt și pe lista echipei naționale și nu pot să iau o decizie finală până nu știu ce se va întâmpla. Contează și e o onoare să fiu pe acestă listă, indiferent dacă se va întâmpla sau nu. Am posibilitatea de a alege în liniște. Am trecut prin anumite experiențe și vreau să fiu atent pe viitor. O să vedem. Cu siguranță e ceva frumos, sunt legat de echipa națională. Mă gândesc și la asta, normal. Nu știu dacă e cazul să existe tatonări pentru că eu sunt o persoană pe care FRF o cunoaște pentru că eu am lucrat până acum câteva luni acolo. E normal ca FRF să discute cu antrenorii de la noi, iar după aceea să se ia o decizie pentru binele echipei naționale.
E normal să existe tatonări și cu alți antrenori. Sunt discuții și interesul este major și important, iar lucrurile trebuie să fie făcute cu calm și bine. Se știe cât îmi place mie echipa națională și cât mi-aș dori să antrenez acolo. Este un vis pus deoparte într-o cutiuță. Acum o să vedem dacă o să se întâmple acum sau pe viitor, dar este un vis. Nu știu dacă experiența prezintă o garanție în succesul pe care sperăm să îl aibă următorul antrenor la echipa națională.
Eu zic că specialiștii au o dreptate pe deoparte, dar în fotbal nu e nimic sigur. Experiența este un cumul de întâmplări pe care le-a avut, antrenorii mai în vârstă au ani în spate de experiență fotbalistică și te duci pe un lucru mai sigur. Acum nu știu ce să spun, o să vedem. Chiar dacă se întâmplă sau nu, următorul antrenor trebuie să obțină rezultate pentru că asta e important pentru toți”, a declarat Adrian Mutu pentru gsp.ro.
Ce salariu va avea Adrian Mutu la Kisvarda, dacă acceptă oferta ungurilor
Adrian Mutu este foarte aproape să preia Kisvarda, după ce zilele trecute au avut loc primele negocieri. Presa din Ungaria a anunțat și ce lasariu e gata să accepte ”Briliantul”.
Conform Blikk.hu citat de telekomsport.ro, Mutu ar încasa lunar 8200 de euro, adică un salariu de aproape 100.000 de euro pe an. Mutu este așteptat în ianuarie pe banca echipei de pe locul 2.
”Vedem fotbalul într-un mod asemănător. A lucrat la echipe bune şi are experienţă internaţională. Acum vom analiza candidaţii şi ne vom decide asupra celui care se aliniază filosofiei clubului. Nu contăm pe antrenori în vârstă.
Gândirea lor e greu de schimbat, vrem un antrenor care să se adapteze căii pe care vrem s-o urmăm. Mutu vrea dezvoltare, nu e interesat de bani. Sunt antrenori maghiari mai scumpi”, a spus Attila Revesz, directorul sportiv al lui Kisvarda.
- Adrian Mutu, mesaj clar pentru Răzvan Burleanu
- Ce a spus „Briliantul” despre posibilitatea de a antrena naţionala
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY