Surpriza pregătită de Mircea Lucescu, pentru preliminariile World Cup 2026! Ce jucător vrea să convoace la naţională

Publicat: 15.01.2025, 11:44.

Mircea Lucescu, în timpul unui meci.

Mircea Lucescu este selecționerul echipei naționale a României / Profimedia

Mircea Lucescu pregăteşte o convocare surpriză la echipa naţională, pentru preliminariile World Cup 2026. Selecţionerul a urmărit echipele din Liga 1 în cantonamentul din Antalya şi a fost impresionat de un Vladislav Blănuţă, atacantul de 23 de ani al liderului U Cluj.

Reclamă

România împarte grupa preliminară cu Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino. „Tricolorii” vor disputa primul meci pe 21 martie, cu Bosnia, meci care va fi în direct pe Antena 1.

Reclamă

Surpriza pregătită de Mircea Lucescu, pentru preliminariile World Cup 2026: Vladislav Blănuţă

Mircea Lucescu îl are în vizor pe Vladislav Blănuţă şi are în plan să-l debuteze la echipa naţională pe acesta, în preliminariile World Cup 2026, notează gsp.ro. Pe lângă atacantul de la U Cluj, selecţionerul a fost impresionat şi de Dennis Politic, căpitanul celor de la Dinamo, pe care de asemenea vrea să-l cheme la naţională în martie.

Vladislav Blănuţă este unul dintre cei trei jucători de la U Cluj care sunt în vizorul lui Mircea Lucescu. Pe lângă atacant, selecţionerul îi mai are pe lista convocărilor şi pe Iulian Cristea şi Alexandru Chipciu.

Spre deosebire de Blănuţă, Cristea şi Chipciu au mai fost convocaţi de Mircea Lucescu, la acţiunile pentru Liga Naţiunilor.

Vladislav Blănuţă ar urma astfel să fie convocat în premieră la echipa naţională. Atacantul a evoluat la naţionalele de juniori ale Republicii Moldova, ţara sa natală, iar ulterior a făcut pasul către naţionala U21 a României.

Recent, din cantonamentul din Antalya, Vladislav Blănuţă a recunoscut că visează să fie convocat la echipa naţională, pentru primele meciuri din preliminariile World Cup 2026.

„În martie, sper, dacă o să fiu convocat. Dacă nu… Voi munci mai mult. Ar însemna foarte mult să ajung cu România la Mondiale, la Euro, ar fi un obiectiv frumos pe care să-l realizez. Depinde de mine, ce randament să dau până la vară. Doar până în vară mă gândesc, atât”, a spus Vladislav Blănuţă.

Vladislav Blănuţă evoluează sub formă de împrumut la U Cluj, de la FCU Craiova. Atacantul este cotat la suma de 1,3 milioane de euro şi în acest sezon, a reuşit să marcheze nouă goluri, în cele 21 de etape de Liga 1 disputate.

Dennis Politic visează şi el la echipa naţională

Dennis Politic a transmis un mesaj clar, după ce Mircea Lucescu a asistat la partidele amicale ale lui Dinamo din cantonamentul din Antalya. Căpitanul „câinilor” a recunoscut că o convocare la echipa naţională va fi un obiectiv pentru el, în 2025.

Dennis Politic a mai transmis că speră să-l fi cucerit pe selecţioner. Mijlocaşul s-a declarat convins că ar avea multe de învăţat de la Mircea Lucescu, în cazul în care va fi convocat.

„(Despre Mircea Lucescu) Ştiu că a fost la meciurile amicale, sper să-l fi cucerit. Pentru mine, anul acesta, ar fi o dorinţă şi un obiectiv echipa naţională. Un vis, un obiectiv îndeplinit.

Aş avea foarte multe de învăţat de la cel mai titrat antrenor român, ar fi o mare plăcere”, a declarat Dennis Politic.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    0:44

    „A fost ultimul meci cu Real în Liga Campionilor?” Răspunsul lui Carlo Ancelotti! Ce a spus de viitor

    0:24

    „O noapte istorică” Declan Rice, după ce Arsenal a eliminat-o pe Real Madrid: „Vrem trofeul”

    0:00

    Arsenal – PSG și Barcelona – Inter, în semifinalele Champions League! Dueluri „de foc” pentru marea finală

    23:55 16 apr.

    Real Madrid – Arsenal 1-2 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Deţinătoarea trofeului, OUT din Ligă!

    23:48 16 apr.

    Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

    23:26 16 apr.

    Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats