Urnele actualizate pentru preliminariile World Cup 2026, după Lituania – România 1-2. Ce îi aşteaptă pe tricolori

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 16.10.2024, 8:55

Urnele actualizate pentru preliminariile World Cup 2026, după Lituania - România 1-2

Mircea Lucescu, în timpul unui meci / Profimediaimages

Aşa arată urnele actualizate pentru preliminariile World Cup 2026, după meciul Lituania – România, scor 1-2, care a fost în format LIVE VIDEO pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Tricolorii au obţinut a patra victorie la rând cu Mircea Lucescu pe bancă.

Reclamă

Răzvan Marin şi Denis Drăguş au marcat golurile care au îi menţin pe jucătorii naţionalei României pe primul loc în Grupa 2 din UEFA Nations League. Dacă vor reuşi să nu piardă cu principala urmăritoare, Kosovo, sunt siguri de primul loc.

Reclamă

Acestea sunt urnele actualizate pentru preliminariile World Cup 2026

Fără prezenţă la o ediţie de Campionat Mondial din 1998, tricolorii sunt tot mai aproape de a da lovitura. Pot avea şansă la tragerea la sorţi, dar trebuie să încerce să câştige cât mai multe puncte din Liga Naţiunilor. Clasamentul va fi făcut în funcţie de numărul de puncte, apoi de golaveraj.

Potrivit statisticienilor, România are în momentul de faţă 97% şanse să câştige grupa şi să promoveze în Liga B din Nations League.

În momentul de faţă, cele cinci urne pentru preliminariile World Cup 2026 arată astfel:

Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Belgia, Portugalia, Olanda, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria

Urna 2: Ungaria, Serbia, Turcia, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Ucraina, Slovacia, România, Cehia, Norvegia, Grecia

Urna 3: Scoția, Slovenia, Irlanda, Finlanda, Georgia, Albania, Islanda, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, Israel

Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Armenia, Belarus, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Insulele Feroe

Urna 5: Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino

Din prima urnă, singurele echipe care riscă să ajungă în urna a doua sunt Elveţia, Danemarca şi Austria.

Aşa ar putea arăta o grupă dificilă pentru România, în preliminarii:

Aşa ar putea arăta o grupă uşoară pentru România, în preliminarii:

Vor fi 6 grupe de câte 5 echipe şi alte 6 grupe de câte 4 echipe. Tragerea la sorţi va avea loc după încheierea meciurilor din Nations League.

Pentru a fi siguri de câștigarea grupei, elevii lui Mircea Lucescu au nevoie de minim un punct în partida cu Kosovo, prima din acțiunea lunii noiembrie. Partida se va juca pe data de 15, de la ora 21:45 și va fi în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Mircea Lucescu, prima reacţie după ce România a învins cu emoţii Lituania

Mircea Lucescu a oferit prima reacţie, după ce România a învins cu emoţii Lituania, scor 2-1. Selecţionerul a recunoscut că s-a temut de duelul de la Kaunas, dată fiind şi condiţia în care s-a prezentat gazonul.

Lucescu şi-a felicitat jucătorii, după succesul cu Lituania. Acesta a subliniat că lituanienii le-au pus probleme „tricolorilor”, însă aceştia au reuşit să treacă peste momentele dificile din timpul meciului.

Un meci extrem de dificil, i-am şi felicitat pe băieţi. Ei au făcut cel mai meci al lor, şi ei erau disperaţi, aveau nevoie de puncte pentru a se salva, pentru a rămâne în Liga a 3-a. Un meci care s-a dus mai mult pe aspectul acela fizic, şi din cauza terenului, am jucat la trei zile. Ei au fost puternici, dar noi am făcut un meci bun, am jucat pentru a câştiga, felicit băieţii pentru capacitatea lor de a se dărui. Au fost nişte contraste pe care le-am câştigat, altădată le pierdeam.

Victoria este extraordinară, trei puncte foarte importante, urmează alte două jocuri, în care vrem să obţinem aceleaşi rezultate. Din victorii continuă entuziasmul, băieţii merită felicitări.

Sper să fim la fel de buni, va fi loc şi pentru ceilalţi. M-am temut de acest meci, e o echipă omogenă, nivelul tehnic inferior jucătorilor noştri, dar fizic au dominat toate duelurile aeriene. Sunt foarte mulţumit, sunt convins că băieţii vor continua pe aceeaşi linie. Şi terenul foarte greu, au pus o presiune foarte mare, pressing agresiv, au atacat spaţiile, nu au cedat, dar nici noi n-am cedat, am avut superioritate la mijlocul terenului.

Deocamdată mai avem 2 meciuri, e important să terminăm această parte a competiţiei, tragem o linie şi vom analiza ce s-a întâmplat şi ce va fi nevoie pentru a fi mai bine”, a declarat Mircea Lucescu, pentru AntenaSport.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    8:04

    „Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

    7:57

    5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

    23:52 21 apr.

    Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

    23:45 21 apr.

    Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

    23:36 21 apr.

    „E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

    23:28 21 apr.

    Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s