Edi Iordănescu răsuflă uşurat după Sepsi – CFR Cluj 0-1. "E cel mai slab meci de când sunt aici!". Gafa făcută de Ovidiu Haţegan

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.01.2021, 17:24

Edi Iordănescu, prima reacţie după meciul cu Sepsi

N-am prea reuşit să mă bucur. E o victorie şi e o victorie importantă, asta rămâne. În plus, sunt conştient că de mâine vorbiţi de alte jocuri, iar punctele rămân. Știam că va fi un meci greu, adversarul e bun și, pe deasupra, a avut două zile în plus de pregătire și refacere. E totuși cea mai slabă partidă de când sunt la CFR. 

Reclamă

Edi Iordănescu: „Să nu uităm că suntem echipa campioană”

Am întâlnit o adversară extrem de competitivă, două zile în plus pentru ei pentru a pregăti jocul şi a se reface. Prima repriză s-a văzut, n-am avut prospeţime, mereu am fost întârziaţi în acţiuni, am luat decizii greşite, adversarii primii la minge, n-am câştigat prima minge, nici pe a doua.  

Reclamă

Şansa şi în mod special Bălgrădean ne-au făcut să intrăm cu 0-0 la pauză. Am apelat la pauză la orgoliul lor, am clarificat anumite lucruri şi am spus să nu uităm că suntem echipa campioană şi că trebuie să avem altă autoritate în teren. Am avut ocazii să închidem jocul, să facem 2-0 şi să nu mai trăim aşa cum am trăit ultimele momente„, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei de la Sfântu Gheorghe.

CFR putea să se impună mai clar, dacă Ovidiu Haţegan vedea henţul în careu făcut de grecul Panagiotis Deligiannidis. Fundaşul lui Sepsi a respins mingea cu mâna în careu, dar arbitrul partidei le-a acordat doar un corner oaspeţilor.

Sepsi a ratat şansa de a se apropia la două puncte de ocupantele podiumului Ligii 1. În schimb, CFR Cluj a egalat-o la puncte pe FCSB. Roş-albaştrii au un meci în minus.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:02

„Penalty toată ziua!” Antrenorul lui Ianis Hagi a pus la zid arbitrajul după Bilbao – Rangers 2-0

10:01

Edi Iordănescu, ofertă uriaşă! Naţionala care îl vrea pe bancă! Adi Mutu a făcut anunţul: „Aşa am auzit”

9:41

„Trebuie să mă mai suportaţi!” Ange Postacoglou, genial la conferinţa de presă, după ce a calificat-o pe Tottenham în semifinale

9:25

Jucătorul lui Manchester United a răbufnit şi i-a certat pe fanii care au plecat de pe stadion la 2-4 cu Lyon

9:14

Spania poate avea 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor. Singurele condiţii

8:48

„Eroul” Harry Maguire, mesaj special pentru fanii lui United, după nebunia cu Lyon: „Incredibil”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas