Andrei Raţiu, discurs sincer înainte de România – Ucraina: „Nu am avut emoţii cu Real Madrid, dar acum o să am!”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 14.06.2024, 10:53
Andrei Raţiu a avut un discurs sincer înainte de România – Ucraina. Fundaşul naţionalei României a recunoscut că are emoţii înaintea debutului României la EURO 2024.
Andrei Raţiu a mai spus că nu crede că va putea dormi înaintea partidei cu Ucraiova, care va fi luni, de la ora 16:00, în format live text pe AS.ro.
Andrei Raţiu, discurs sincer înainte de România – Ucraina
”(n.r. Dacă are emoții înainte de startul EURO 2024) Sincer, acum nu am. Dar știu sigur că o să apară emoțiile cu cât mă apropii de orele dinainte de meci. N-am avut cu Real, dar o să am sigur acum!
(n.r. Dacă va dormi înainte de meciul cu Ucraina) Nu știu, sper să pot, dar nu prea cred! Ușor nu-mi va fi. (n.r. Cu cine va ține soția sa originară din Spania la un eventual meci dintre iberici și tricolori) Cu România, 100%! N-are cum altfel”, a spus Andrei Raţiu pentru prosport.ro.
Prințul” Cristea a răbufnit după ce a văzut că Andrei Rațiu are părul vopsit albastru
„Prințul” Cristea a răbufnit după ce a văzut că Andrei Rațiu și-a vopsit părul albastru! Adrian l-a criticat pe jucătorul de la Rayo pentru modul în care arată, înainte de debutul la EURO 2024.
Adrian Cristea este de părere că niciun jucător nu ar trebui să se prezinte la echipa națională cu o astfel de frizură.
Fostul jucător a lansat o ironie la adresa lui Rațiu și a spus că acesta s-a vopsit pentru ca jucătorii naționalei să îl vadă mult mai bine în teren.
De asemenea, Adrian Cristea a transmis că fundașul ar fi fost trimis „acasă”, în situația în care Victor Pițurcă era selecționerul echipei naționale.
„Cred că de asta s-a vopsit Rațiu, să îl vadă mai bine în teren cu culoarea aia. Nu ai voie să te prezinți așa la echipa națională, părerea mea.
Dacă era la nea Piți, îl trimitea acasă. Nu ai cum să te prezinți așa, reprezinți România, echipa națională, nu ai cum să vii așa, ce ar fi acum să ne facem toți, unul verde, unul roșu. E vorba de imagine”, a spus „Prințul” Cristea, citat de sport.ro.