Edi Iordănescu, prima reacție după Belgia – România 2-0! Pronostic uriaș pentru fani: „Sunt sigur de asta!”
De Alex Ioniță
Publicat: 23.06.2024, 0:18
Edi Iordănescu a oferit prima reacție după Belgia – România 2-0! Selecționerul echipei naționale a vorbit despre prestația tricolorilor, după partida cu vedetele pregătite de Domenico Tedesco.
Partida dintre Belgia și România a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Duelul de la Koln a contat pentru etapa cu numărul 2 a Grupei E de la EURO 2024.
Edi Iordănescu, prima reacție după Belgia – România 2-0!
După meci, Edi Iordănescu a spus că România s-a luptat cu belgienii până în ultimul minut și că nu este supărat pe jucători. De asemenea, selecționerul echipei naționale a venit cu un pornostic uriaș pentru fani și a transmis că este sigur de faptul că echipa națională va reuși calificarea în optimile turneului final.
„Mulțumesc echipei. Ne-am luptat, nu am cedat. Pentru asta sunt recunoscător. E foarte greu când pleci cu 0-1 din minutul 2, împotriva numărului 3 mondial. Am suferit în prima repriză.
În a doua repriză am avut o altă Românie, am avut ocazii, puteam întoarce rezultatul.
Tot timpul este loc de mai mult. Am cerut ca echipa să dea totul, iar ei au dat totul. Băieții ăștia au ținut România pe primul loc, au învins Ucraina, suntem la mâna noastră.
M-am supărat la golul 2. Acum trebuie să ne recuperăm și să ieșim cu un rezultat pozitiv în meciul cu Slovacia.
Este o grupă nebună, e un moment important. E un moment de răscruce pentru noi. E momentul adevărului pentru toată lumea.
Am simțit o emulație incredibilă, dar acum e momentul în care trebuie să strângem rândurile. E momentul pozitivității, în care trebuie să ne arătăm aprecierea pentru această generație. Această generație va aduce calificarea în fazele eliminatorii. Sunt sigur de asta!”, a spus Edi Iordănescu, la ProTV.
Denis Drăguș, prima reacție după Belgia – România 2-0
Denis Drăguș a avut prima reacție după Belgia – România 2-0. Atacantul echipei naționale a vorbit despre prestația din partida cu vedetele lui Domenico Tedesco.
„Eu cred că am intrat mai greu în meci, am luat gol repede, dar cred că am arătat că puteam și noi să marcăm. Am avut ocaziile noastre. Întradevăr, am întâlnit o echipă extraordinară, dar ne-am ridicat la nivelul meciului.
Puteam să egalăm, dar acum trebuie să analizăm. Trebuie să vedem ce facem la următorul meci și să ne calificăm.
Am mai spus și în preliminarii, România trebuie să sufere până la ultimul meci. Ne-am obișnuit să ne fie greu.
Am încredere în echipă, am pierdut un meci cu o echipă foarte bună. Trebuie să luăm lucrurile pozitive. Tragem concluzie și mergem mai departe.
Fanii au fost senzaționali, nu am văzut ceva asemănător la alte naționale, de la acest European”, a spus Denis Drăguș, potrivit sursei citate anterior.