„Mulţumim tuturor românilor!” Edi Iordănescu, prima reacţie după România – Ucraina 3-0: „Asta este foarte important”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.06.2024, 18:30

Edi Iordănescu, prima reacţie după România - Ucraina 3-0

Edi Iordănescu, prima reacţie după România - Ucraina 3-0

Bucuria lui Edi Iordănescu de la finalul meciului de la EURO 2024 / Profimediaimages

Edi Iordănescu a avut prima reacţie după meciul România – Ucraina, scor 3-0, din Grupa E de la EURO 2024. Selecţionerul i-a felicitat pe jucători pentru victoria de senzaţie obţinută în debutul la turneul final din Germania.

Reclamă

Nicolae Stanciu (29), Răzvan Marin (53) şi Denis Drăguş (57) au marcat golurile succesului istoric de pe Allianz Arena. Naţionala României poate spera acum cu ochii deschişi la calificarea în faza eliminatorie.

Reclamă

Edi Iordănescu, prima reacţie după România – Ucraina 3-0

Edi Iordănescu a făcut o glumă virală în momentul în care a vorbit despre performanţa obţinută de căpitanul Stanciu, care a fost desemnat MVP-ul partidei cu Ucraina.

Mulţumesc tuturor românilor pentru gândurile bune. Înainte de orice, să felicităm băieţii. Am alergat mult, am depăşit recorduri şi merită felicitaţi.

Şi ei ştiau foarte multe despre noi, şi noi despre ei. Una peste alta am interpretat foarte bine. Mă bucur că e o victorie categorică ca şi scor şi mă bucur că nu am primit gol, e foarte important pentru ce urmează.

Sunt fericit pentru Stanciu că a fost declarat omul meciului, sper să mă salute în continuare. Starul nostru este echipa.

Haideţi să ne bucurăm astăzi, urmează o analiză. E datoria noastră să rămânem echilibraţi, astăzi trebuie să se bucure echipa. De mâine trebuie să ne adunăm şi să ne vedem de drumul nostru. Îmi e foarte greu să spun lucruri de ordin tactic„, a declart Edi Iordănescu la Pro TV.

Edi Iordănescu a „rupt” blestemul familiei

România a avut un start fabulos la turneul final din Germania. A dat de pământ cu Ucraina şi are şanse uriaşe de a obţine calificarea în fazele eliminatorii. Mai are de jucat cu Belgia şi Slovacia.

Edi Iordănescu a reuşit o performanţă remarcabilă. A izbutit să îl depăşească chiar şi pe tatăl său, Anghel Iordănescu, şi să obţină a doua victorie a României la o ediţie de Campionat European. Prima îi aparţinuse lui Emeric Ienei. Anghel Iordănescu a fost pe banca României în 6 meciuri de la EURO, fără să reuşească să câştige.

De la EURO 2000 nu mai reuşise România să câştige un meci la un turneu final de Campionat European. Atunci, Chivu, Munteanu şi Ganea au scos oamenii pe străzi după o victorie cu 3-2 în faţa Angliei. Se întâmpla pe 20 iunie 2000.

Au urmat 7 meciuri ale reprezentativei României, perioadă în care s-au înregistrat 3 remize şi 4 înfrângeri. Acum, tricolorii au „spart gheaţa” şi au obţinut o victorie istorică împotriva Ucrainei.

Pentru jucătorii lui Edi Iordănescu urmează confruntarea cu Belgia, care va fi sâmbătă, de la ora 22:00, în format LIVE TEXT pe AS.ro.

România – Ucraina 3-0

Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria vine la o zi după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi din tribune de zeci de mii de suporteri.

Meciul de la Munchen a început cu Ucraina presând, însă jucătorii lui Rebrov nu au reuşit să trimită nici un şut pe poarta lui Niţu şi tricolorii au profitat. Man i-a pasat lui Stanciu, în marginea careului, iar acesta şutat din prima propulsând balonul la vinclul porţii lui Lunin şi înscriind un gol fabulos, 1-0 pentru România în minutul 29. Man a trimis pe lângă poartă în minutul 38, pentru ca un minut mai târziu Stanciu să încerce poarta din corner şi să lovească bara.

Tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză, dar startul reprizei secunde a adus minute excelente pentru elevii lui Edi Iordănescu. Răzvan Marin a majorat diferenţa pentru echipa noastră, în minutul 53, cu un şut de la 22 de metri care a trecut pe sub Lunin, iar minutul 57 a adus golul unui nesperat 3-0 pentru România: Man a driblat în careu, a trimis în faţa porţii şi Drăguş a înscris.

Ucrainenii au schimbat masiv, au încercat să pună presiune pe poarta lui Niţă, dar nu au reuşit să înscrie, deşi au avut o bară, prin Yaremchuk, în minutul 90+2, iar România a obţinut o victorie uriaşă în grupa E, făcând un pas mare către optimile de finală şi mulţumindu-şi extraordinarii suporteri, care au dominat, la rândul lor, duelul din tribune.

ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – M. Marin (AD. Rus 75), Fl. Coman (Mihăilă 62), R. Marin, Man (I. Hagi 62), Stanciu (Racoviţan 87) – Drăguş (Puşcaş 75). SELECŢIONER: Edward Iordănescu

UCRAINA: Lunin – Konoplya (Tymchyk 72), Zabarniy, Matvyenko, Zinchenko – Shaparenko (Yaremchuk 62), Stepanenko (Brazhko 62) – Tsygankov (Yarmolenko 62), Sudakov (Malinovskyi 83) , Mudryk – Dovbyk. SELECŢIONER: Serghei Rebrov.

Cartonaşe galbene: R. Marin 79 / Konoplya 67

Arbitri: Glenn Nyberg – Mahbod Beigi, Andreas Soderqvist (toţi din Suedia) – Espen Eskas (Norvegia)

Reclamă
Recomandări
  • Europe Top 16 Cup 2025 e live în AntenaPLAY, în perioada 20-23 februarie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt în fiecare weekend în AntenaPLAY
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:26 17 feb.

    Barcelona – Rayo 1-0. Lewandowski a marcat din penalty împotriva echipei lui Rațiu. Echipa lui Flick, noul lider din La Liga

    23:20 17 feb.

    UPDATE„E gata!” Cristi Chivu e noul antrenor de la Parma! Prima imagine cu tehnicianul român, după negocieri

    23:00 17 feb.

    VIDEO„Am fost umilit! Am vrut să plec din timpul meciului!” Şumudică a ameninţat cu demisia de la Rapid: „În mare parte sunt decis!”

    22:58 17 feb.

    VIDEOAl Wasl – Al Hilal LIVE VIDEO (18:00). Starurile sunt gata de show în Liga Campionilor Asiei

    22:45 17 feb.

    Prima reacţie a lui Viorel Moldovan, după ce Marius Şumudică a spus că se gândeşte dacă mai rămâne la echipă

    22:31 17 feb.

    Constantin Grameni, declaraţii tari după Rapid – Botoşani 1-0: „Dacă pierdea şi FCSB, era o etapă bună! „

    1 FotoIonuţ Nedelcearu s-a mutat în Rusia, iar iubita lui a întors toate privirile! Apariţie de senzaţie a fostei atlete, de Valentine’s Days 2 Gigi Becali a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Florin Talpan! „Mi-a spus că şi-a vândut apartamentul”s 3 Florinel Coman nu s-a abţinut! Ce a postat după PAOK – FCSB 1-2, victoria uriaşă din play-off-ul Europa Leagues 4 „Daniel Pancu în locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj?” Neluţu Varga nici nu a stat pe gânduri: „El ne va aduce titlul!”s 5 Jordan Gele a semnat cu FCSB! Anunţul oficials 6 Fratele lui Octavian Popescu a semnat! A fost prezentat oficial la noua echipă: „Bun venit!”s
    Citește și