Sven-Goran Eriksson, mesaj pentru Southgate, înainte de finala EURO 2024: „Fă-o pentru mine, pentru Sir Bobby şi pentru Anglia”
De Dan Roșu
Publicat: 12.07.2024, 13:21
Sven-Goran Eriksson a avut un mesaj pentru Gareth Southgate, înainte de finala EURO 2024, dintre Anglia şi Spania, ce va avea loc duminică, de la ora 22:00, LIVE TEXT pe as.ro.
Sven-Goran Eriksson, grav bolnav de cancer, a scris un editorial în The Telegraph, în care a vorbit despre presiunea de a fi selecţionerul Angliei. El a avut un mesaj clar pentru Southgate: „câştigă trofeul pentru mine, pentru Sir Bobby şi pentru toata Anglia!”.
Sven-Goran Eriksson, mesaj pentru Southgate, înainte de finala EURO 2024
Asta în contextul în care prestaţiile Angliei din meciurile de la EURO 2024 au fost criticate, cel puţin până la semifinala cu Olanda, când planul i-a ieşit perfect lui Southgate.
„Istoria o aşteaptă pe Anglia duminică, la Berlin, pentru toţi jucătorii, fanii şi antrenorii din trecut. Sper că Anglia va bate Spania în finala EURO 2024. Jobul de a fi selecţionerul Angliei aduce o presiune frumoasă. Auzi foarte mult despre 1966 şi despre ce a făcut echipa lui Alf Ramsey şi despre ce aşteptări sunt pentru a termina această perioadă de suferinţă.
Eu am simţit asta, Sir Bobby Robson a simţit asta. Toţi cei 13 manageri de la Sir Alf au simţit asta. Nimeni nu a reuşit, dar nimeni nu a fost mai aproape decât Gareth Southgate. După ce a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale din 2018 şi în finalele de la EURO 2020 şi la EURO 2024, Gareth este cu siguranţă cel mai bun antrenor englez de la Sir Alf. Dacă va câştiga la Berlin duminică, ar trebui să fie considerat chiar mai bun.
Gareth a învăţat din greşelile pe care le-am făcut noi, rezolvând blocajul mental al penalty-urilor. Acum, el, jucătorii şi toată naţiunea trebuie să ştie că Anglia poate câştiga. Nu putem supraestima cât de important e meciul de duminică pentru fotbalul din Anglia.
Meciul de duminică va fi unul deschis şi cred că Anglia are o mare, mare şansă. Pentru că nu m-am simţit bine în ultimele săptămâni, voi vedea meciul de acasă. M-aş bucura să văd Anglia câştigând. Aşa doresc şi ceilalţi manageri care au încercat şi nu au reuşit asta din 1966 până acum. Haide, Gareth, fă tu ce nu am reuşit noi niciodată!”, a scris cel care a fost selecţionerul Angliei, în perioada 2001-2006.