Elias Charalambous a crezut că Manchester United a câştigat 5-4 la penalty-uri. „Am adormit şi am văzut pe telefon”
Publicat: 18.04.2025, 11:31.
Elias Charalambous a dezvăluit la conferinţa de presă dinaintea meciului cu CFR Cluj că a adormit în timpul meciului Manchester United – Lyon 5-4 şi că a crezut că Diavolii Roşii s-au impus după loviturile de departajare.
Antrenorul de la FCSB a verificat pe telefon rezultatul final şi, când a văzut 5-4 pe aplicaţie, a crezut că meciul din sferturile Europa League de pe Old Trafford a fost decis la loteria penalty-urilor.
Elias Charalambous a crezut că Manchester United a câştigat 5-4 la penalty-uri
„Vă voi povesti ce s-a întâmplat în această dimineaţă. Am văzut meciul aseară, dar am adormit. În această dimineaţă, fiul meu m-a întrebat cine a câştigat şi eu i-am spus că a câştigat Manchester United, la penalty-uri, 5-4. Am văzut pe telefon 5-4 şi am crezut că au fost penalty-uri.
Când am ajuns aici, mi-au spus că scorul final a fost 5-4. Când m-am uitat pe telefon, am crezut că s-au executat penalty-uri. Am fost surprins de rezultat, dar acesta este fotbalul şi de aceea e probabil cel mai frumos sport din lume”, a spus Charalambous, la conferinţa de presă.
Ţinând cont că FCSB le-a întâlnit pe United şi Lyon, Charalambous va fi fanul englezilor în drumul spre trofeul Europa League. Echipa lui Ruben Amorim se va duela în semifinale cu Athletic Bilbao. În cealaltă semifinală, Tottenham o va întâlni pe Bodo/Glimt.
„Acum, că Lyon a fost eliminată şi pentru că ne-au fost adversari, mi-aş dori ca ei să câştige trofeul. Am jucat contra lor, antrenorul lor a fost foarte amabil şi prietenos. M-aş bucura ca ei să câştige Europa League”, a mai spus Charalambous.
Manchester United – Lyon 5-4
După 2-2 în tur, „Diavolii Roşii” au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Manuel Ugarte (10) şi Diogo Dalot (45+1). OL a revenit după pauză şi a reuşit egalarea, prin golurile semnate de Corentin Tolisso (71) şi Nicolas Tagliafico (78).
Deşi Lyon a rămas în zece, după eliminarea lui Tolisso (89), a mai reuşit să trimită meciul în prelungiri, unde a mai înscris de două ori, prin Rayan Cherki (105) şi Alexandre Lacazette (110 – penalty). Finalul a fost incredibil, cu trei goluri marcate de United în decurs de opt minute, prin Bruno Fernandes (114 – penalty), Kobbie Mainoo (120) şi Harry Maguire (120+1).