EXCLUSIV AS.ro LIVE | Alexandru Bourceanu, hotărât și decisiv în viața de antrenor: ”Tot timpul trebuie să te combați pe tine!”
De Gal Dorin
Publicat: 16.12.2020, 7:53
Deși încă se simte bine fizic, Alexandru Bourceanu a mărturisit că nu își mai dorește să joace, dar este deja înscris la cursurile școlii de antrenori.
”La trei săptămâni o lună de zile, dacă nu merg în sală, încep să mă resimt. Din punct de vedere al sănătății sunt okay, dar nu mai vreau să mai joc, vreau să antrenez. La ora 1 intru la școală.
Ne facem temele, discutăm, unii suntem ascultați, o să avem examenele. O să îl iau, încă nu am dat niciun examen, o să fie în ianuarie. Eu vreau să antrenez și trebuie să antrenez cât mai curând pentru a porni”, a declarat Bourceanu, arătând aceeași hotărâre pe care a avut-o și pe vremea când era jucător.
VIDEO cu declarațiile lui Alexandru Bourceanu
Alexandru Bourceanu: ”Sunt mai mulți antrenori de la care am învățat”
Întrebat de gazda Cătălin Oprișan de la ce antrenori a avut cel mai mult de învățat, Bourceanu a declarat că nu poate da un singur nume, pentru că la fiecare antrenor a observat lucruri pe care și-ar dori să le facă și lucruri pe care nu și-ar dori să le facă.
”E clar că nu sunt pregătit pentru ceva mare, încerc să adun cât mai multe informații, încerc să citesc cât mai multe chestii noi, clar nu sunt pregătit pentru prima ligă, dar probabil că pentru eșaloanele inferioare sunt pregătit.
Sunt mai mulți antrenori de la care am învățat, nu aș vrea să dau un nume. Îmi doresc să fac unele lucruri așa cum le-au făcut ei, dar mai mult decât atât îmi doresc să nu fac ceea ce am considerat eu că era greșit la ei.
Încerc să gândesc la ceea ce este, din punctul meu de vedere, cel mai important lucru pentru viața de antrenor, la gândirea reflectivă. Tot timpul trebuie să te combați pe tine, să nu presupui că primul gând care îți vine în minte este adevărat”, a mărturisit Alexandru Bourceanu.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe paginile www.as.ro/live și www.as.ro, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale ale emisiunii pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- Alexandru Bourceanu a fost invitat la AS.ro Live
- Fostul mijlocaș urmează cursuri pentru a deveni antrenor
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY