EXCLUSIV. Contra a recunoscut acordul cu DDB: "Am renunţat la mulţi bani". Anunţul făcut de suporteri

De Antena Sport
Publicat: 11.03.2021, 17:05

Cosmin Contra, fost antrenor Dinamo

hepta

Cosmin Contra a confirmat pentru AntenaSport acordul cu fanii din DDB

Dinamo tremură pentru achitarea datoriilor. Până la finalul lunii, trebuie să scape de aceste problemele financiare ca să ia licenţa în Liga 1. Un mare pas a fost realizat prin acordul cu fostul antrenor, Cosmin Contra, şi cu fostul preparator fizic, Javi Reyes.

Reclamă

Cosmin Contra: „Am renunţat la mulţi bani”

Contra a confirmat veştile pentru AntenaSport. „Da. M-am înţeles şi am renunţat la mulţi bani”, a spus antrenorul, care este liber de contract şi lucrează la UEFA, care îl trimite la meciurile de top din Champions League pentru a realiza analiza tehnică. 

Reclamă

„S-au mai stins două litigii. Cel cu Cosmin Contra și cel cu Javi Reyes. Este vorba de contracte și pretenții financiare care atârnau foarte greu pe umerii DDB. Nu a fost simplu. Negocierile s-au întins pe o perioadă destul de lungă, dar e bine că s-a ajuns la o înțelegere”, au transmis şi fanii din DDB, într-un comunicat postat pe Facebook.

Fanii acţionari ai lui Dinamo au anunţat luna trecută că au de strâns 830.000 de euro pentru a putea obţine licenţa care permite participarea în viitorul sezon al Ligii 1. De atunci, DDB a achitat o mare parte din datorii. 

„Dinamo mai are de plătit câțiva antrenori de la Copii și Juniori, sume foarte mici, pe care le vor plăti cu siguranță. Nu știu către Stat, dar acolo se pot reeșalona datoriile. Dacă merg tot așa, până pe 31 martie cred că își iau licența și pentru competițiile europene”, a dezvăluit, la digisport, Emilian Hulubei, preşedintele AFAN (Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:22

VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craiovei

12:57

Lovitură pentru Barcelona! Robert Lewandowski e OUT și poate rata duelul cu Real Madrid din finala Cupei

12:42

FCSB – CFR Cluj LIVE TEXT (20:00). Derby crucial în lupta pentru titlu, cu Istvan Kovacs la centru

12:21

Florin Prunea a răbufnit după ce a auzit că Tachtsidis a vorbit cu Elias Charalambous: „Bă, înainte de meci?”

11:35

VIDEOColorado Avalanche – Dallas Stars 5-1! Victorie categorică pentru campioana din 2022 în primul meci al seriei

11:32

Cum vrea să o bată Cristi Chivu pe Juventus. Nu mai acceptă paşi greşiţi: „Aş vrea să văd asta”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s