Agnelli și De Laurentiis risca să ajungă la închisoare! Acuzații incredibile pentru patronii de la Juventus și Napoli

De Alexandru Ivan
Publicat: 12.04.2022, 18:16

Andrea Angelli și Aurelio De Laurentiis, după meciul Juventus - Napoli, din finala Cupei Italiei

Andrea Angelli și Aurelio De Laurentiis sunt vedete în Italia

Profimedia

Un an de suspendare a fost cerut împotriva preşedintelui clubului Juventus, Andrea Agnelli, şi unsprezece luni împotriva preşedintelui grupării Napoli, Aurelio De Laurentiis, chemaţi marți în faţa justiţiei sportive italiene pentru presupusă fraudă contabilă în timpul transferurilor de jucători, informează news.ro

Reclamă

Unsprezece cluburi, dintre care cinci din Serie A, sunt judecate, începând de marţi dimineaţă, de comisia disciplinară a federaţiei italiene, fiind acuzate că au „înregistrat câştiguri de capital şi drepturi de transfer pentru valori mai mari decât cele autorizate”, potrivit Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC).

Reclamă

Andrea Agnelli și Aurelio De Laurentiis riscă să ajungă la închisoare

Cluburile în cauză riscă în principal o amendă. Dar cei aproximativ 60 de manageri şi reprezentanţi care au fost deferiţi în nume personal ar putea putea primi sancţiuni care pot ajunge până la suspendare.

La deschiderea procedurii cu uşile închise, procurorul federaţiei a cerut suspendări pentru aproximativ zece directori de la Juventus, care se află în prim-planul acestui caz din cauza numeroaselor câştiguri de capital înregistrate în ultimele sezoane la vânzarea de jucători, pentru sume considerate uneori supraevaluate în raport cu valoarea reală a fotbaliştilor în cauză.

El a cerut un an de suspendare pentru preşedintele bianconero Andrea Agnelli, 16 luni şi 10 zile pentru fostul director sportiv Fabio Paratici, acum la Tottenham, şi opt luni pentru vicepreşedintele Pavel Nedved, potrivit unui comunicat al FIGC.

O amendă de 800.000 de euro a fost solicitată împotriva clubului Juventus. Pentru preşedintele lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, procurorul federal a cerut o suspendare de 11 luni şi 5 zile.

Transferul lui Osimhen la Napoli, considerat fraudulos

Clubul napoletan, împotriva căruia a fost solicitată şi o amendă de 392.000 de euro, este cercetat în legătură cu transferul nigerianului Victor Osimhen de la Lille, în 2020, potrivit presei italiene.

În paralel cu achiziţionarea atacantului, pentru o sumă estimată la aproximativ 70 de milioane de euro, Napoli a redus de fapt nota de plată prin vânzarea a patru jucători către clubul francez, pentru un total de aproximativ 20 de milioane de euro. Această sumă este considerată de presă ca fiind mult supraevaluată, având în vedere aceşti jucători, dintre care trei nu au jucat niciodată pentru Lille şi evoluează acum în diviziile de amatori din Italia.
Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:57

Rio Ferdinand a reacționat după miracolul reușit de Manchester United în Europa League: „Nu am mai văzut!”

13:48

UTA Arad a împlinit 80 de ani! Moment special pregătit înaintea meciului cu Sepsi

13:33

Probleme pentru Marian Aioani! Portarul de la Rapid a slăbit 6 kilograme din cauza unui virus

13:02

Oțelul – Unirea Slobozia (17:00) și UTA – Sepsi (20:00) LIVE SCORE. Continuă lupta în play-out-ul Ligii 1

12:43

Farul Constanţa nu a primit licenţa pentru Europa dintr-un motiv incredibil! Gică Popescu: „Exces de zel”

12:36

„Nu vreau să stau numai la Liga 2” Daniel Oprița poate pleca de la Steaua! Condiția pusă pentru a rămâne la echipă

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas