Curg ofertele pentru Denis Drăguş! Cinci echipă se luptă pentru semnătura „tricolorului”: „4-5 milioane de euro!”
De Viviana Moraru
Publicat: 27.03.2024, 16:27
Curg ofertele pentru Denis Drăguş! Atacantul naţionalei este într-o formă de vis şi poate prinde transferul carierei. Florin Manea a anunţat că cinci echipe au pus ochii pe Drăguş şi se luptă pentru semnătura acestuia.
Denis Drăguş este într-o formă excelentă la Gaziantep. „Tricolorul” a marcat 12 goluri, în cele 28 de meciuri bifate la formaţia turcă.
Curg ofertele pentru Denis Drăguş
Denis Drăguş este pe „radarul” a trei echipe din Portugalia şi două din Germania. Florin Manea a dezvăluit că atacantul este la mare căutare, după evoluţiile solide de la Gaziantep, din acest sezon. Impresarul a mai oferit detalii şi despre cota atacantului, mărturisind că aceasta se ridică la suma de cinci milioane de euro.
„Eu l-aș vedea pe Drăguș vârf. A intrat bine aseară, e iute. Dacă stai să te gândești avem trei jucători foarte buni de atac. Ai Mihăilă cu viteză extraordinară, Drăguș cu viteză extraordinară, Dennis Man care e categoric într-un vârf de formă. Ai jucători care îi pot angaja, gen Ianis Hagi, Stanciu, jucători care le pot pune în valoare calitățile, deci nu stăm chiar rău.
Drăguș e în formă, a dat goluri, există interes pentru el. Am spus-o aseară într-o emisiune sunt două cluburi din Germania și trei din Portugalia care se interesează de el. Sunt echipe de mijlocul clasamentului în Germania și echipe de top din Portugalia.
(n.r. – Care cota lui Drăguș?) 4-5 milioane. În jur de 5 milioane. Cu toate că el fiind în ultimul an de contract s-ar putea prețul să fie puțin mai jos”, a declarat Florin Manea, conform fanatik.ro.
Denis Drăguş a fost convocat de Edi Iordănescu şi pentru duelurile amicale ale României, din această lună. În partida cu Irlanda de Nord, vârful de 24 de ani nu a jucat niciun minut, iar în partida cu Columbia, a evoluat timp de 35 de minute.
Impresarul lui Joao Felix pregăteşte transferul stelar al lui Denis Drăguş
Impresarul lui Joao Felix pregăteşte transferul stelar al lui Denis Drăguş. Dezvăluirea a fost făcută de Florin Manea, cel care îl reprezintă e atacantul naţionalei României. Florin Manea a dezvăluit că a fost sunat de impresarul lui Joao Felix pentru a-l întreba de Denis Drăguş.
„A venit impresarul lui Joao Felix la meciul României cu Irlanda de Nord să-l vadă pe Drăguș. L-a văzut, s-a încălzit extraordinar de bine (n.r – Drăguș nu a jucat deloc). A venit degeaba, dar acum o să-l vadă în Spania.
Când cluburile deja te sună, nu mai este un interes fictiv sau că ai fi doar pe o listă. Eu am fost sunat de anumiți președinți de la cluburile respective. Deja se interesează de sume.
Drăguș e împrumutat în Turcia și mai are un an cu Standard, revine în vară. Am vorbit cu cei de la 777 (n.r – 777 Partners, compania americană care deține clubul Standard Liege), am aflat prețul pe care l-ar lăsa să plece. Este un preț un pic piperat, având în vedere că e în ultimul an de contract, dar eu zic că Denis merită toți banii care se cer pe el. E într-o formă bună, sper ca mâine să joace și la națională, are 11 goluri date, are pase de gol”, a spus Florin Mnaea la digisport.ro.
- Curg ofertele pentru Denis Drăguş
- Florin Manea a făcut anunţul
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY