"Dacă dădeam 10 goluri, îmi datora 50 de euro". Robert Lewandowski, povestiri fabuloase despre Jurgen Klopp. "Pur și simplu nu îl poți păcăli"

De Antena Sport
Publicat: 11.01.2021, 17:29

Robert Lewandowski

DPA Images / Peter Kneffel via Hepta

Robert Lewandowski a vorbit despre Jurgen Klopp

Robert Lewandowski a povestit cum Klopp nu își sancționa jucătorii pentru „micile plăceri”. Mai mult, polonezul a dezvăluit că obișnuia să facă pariuri pe goluri cu fostul său antrenor. 

Reclamă

Robert Lewandowski: „Nu îl poți păcăli pe Jurgen Klopp”

„Jurgen nu a uitat niciodată că suntem, în primul rând, oameni, apoi fotbaliști. Îmi amintesc un antrenament după un week-end în care am avut pauză. Am petrecut în seara precedentă, așa că am mâncat usturoi de dimineață ca să nu se simtă mirosul de alcool. Jurgen a intrat în vestiar înainte de antrenament și a început să miroase în jur.

Reclamă

Apoi a întrebat ‘miroase a ustoroi?’. Desigur că știa răspunsul. Și toți știam vinovatul. Dar nu a spus nimic și a lăsat întrebarea să plătească în aer. A fost un moment de liniște bizară, după care am bufnit toți în râs. Nu-l poți păcăli pe Jurgen Klopp. Este mult prea deștept”, a povestit amuzat Robert Lewandowski pentru Players’Tribune

Robert Lewandowski a mai povestit cum, în primele sale luni la Borussia Dortmund, obișnuia să facă diferite pariuri cu Jurgen Klopp. Și de această dată, polonezul a spus că a fost impresionat de carisma fostului sau antrenor.

„Cred că era anul 2010, eram de doar câteva luni la Borussia Dortmund. Mi-a fost extrem de dificil. Eram disperat să mă afirm, iar Klopp m-a provocat. În primele luni, am făcut un mic pariu. Dacă înscriam 10 goluri într-un antrenament, îmi dădea 50 de euro. În caz contrar, îi datoram eu 50 de euro. În primele săptămâni a trebuit să-l platesc aproape de fiecare dată. Râdea de mine. Apoi lucrurile s-au schimbat. Eu eram cel care primea banii. Atunci, el mi-a zis ‘Stop. Ești gata să joci acum’ „, s-a amuzat Robert Lewandowski. 

Robert Lewandowski, cuvinte de laudă pentru Jurgen Klopp 

„Jurgen nu a fost doar o figură paternă pentru mine. Ca antrenor, era mai mult genul profesorului rebel. În cel mai bun sens al cuvântului. Nu te lăsa să fii un elev de nota 9. Jurgen voia doar rezultate de 10. Și nu facea asta pentru el, o făcea pentru binele jucătorilor”, a spus polonezul. 

Robert Lewandowski a cunoscut prima mare ascensiune din carieră sub comanda lui Jurgen Klopp. Drumurile sale și ale fostului său antrenor s-au despărțit în 2014, când atacantul polonez a semnat gratis cu Bayern Munchen. 

În prezent, Robert Lewandowski este în apogeul carierei sale, fiind desemnat cel mai bun jucator din 2020 la gala FIFA The Best. În sezonul 2019/20, el a înscris un număr inimaginabil de 55 de goluri în 47 de meciuri disputate în toate competițiile. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors