Fatih Terim, prima reacţie după ce Alexandru Cicâldău a făcut show în Galatasaray – Marseille 4-2. „Sunt foarte fericit”. Imagine spectaculoasă din vestiarul turcilor
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 25.11.2021, 23:47
Mijlocaşul român a deschis scorul în minutul 12 şi a contribuit decisiv la autogolul lui Caleta-Car, din minutul 30. Cicâldău a fost înlocuit, în minutul 51, chiar cu Olimpiu Moruţan. La final, Fatih Terim a sărbătorit alături de jucători pe teren. I-a şi ridicat în slăvi la conferinţa de presă.
Fatih Terim, euforic după ce Alexandru Cicâldău a fost de neoprit în Galatasaray – Marseille
„Am învins una dintre cele mai bune echipe din Europa. Sunt foarte fericit că am obţinut această echipă care este foarte importantă pentru noi. Ei au pirmit patru goluri pentru prima dată în acest an. Felicitări jucătorilor mei. Vreau să îi felicit şi pe fanii noştri pentru modul în care ne-au încurajat în fiecare moment al meciului. Noi am jucat ca o echipă europeană de la început până la final.
Vom merge la Roma cu calificarea garantată. Astăzi a fost o echipă care a dat totul. Ne-am descurcat bine„, a declarat Fatih Terim pentru galatasaray.org.
Pe contul de Twitter al clubului a fost publicată şi o imagine spectaculoasă, cu bucuria din vestiar.
Pentru Cicâldău a fost primul gol din carieră în cupele europene. Românul are în total patru reușite în tricoul lui Galatasaray de când s-a transferat de la Universitatea Craiova. Golul cu Marseille a fost primul marcat de el pe teren propriu.
Patru jucători români, pe lista de transferuri a lui Galatasaray
Jurnaliştii de la Fotomac au făcut anunţul care e pe placul patronilor principalelor contracandidate la titlu. Gruparea Cim Bom a pus ochii pe tineri de mare perspectivă de la CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova.
„Galatasaray l-a adus pe Olimpiu Moruţan şi acum a pus alţi patru jucători români pe lista de transferuri. Unul dintre ei este Ianis Stoica. Tânărul de 18 ani este extremă la FCSB. Mai este şi tânărul de 21 de ani, Claudiu Petrila, care joacă la CFR Cluj„, a anunţat sursa citată.
Şi Universitatea Craiova ar putea să trimită încă un jucător la Galatasaray. După ce a încasat 6.5 milioane de euro în schimbul lui Cicâldău, Mihai Rotaru l-ar putea vinde şi pe Andrei Ivan. Cel de-al patrulea fotbalist român monitorizat de Fatih Terim este Dennis Man, care nu s-a adaptat la Parma şi este o variantă pentru turci.