Gică Hagi, ultimele detalii despre situaţia lui Ianis Hagi: „V-ați grăbit!”
De Dragoș Vasile
Publicat: 10.07.2022, 20:40
Gică Hagi a oferit ultimele detalii despre situaţia lui Ianis Hagi (23 ani), care se recuperează după teribila accidentare suferită la începutul acestui an. „Regele” a transmis că recuperarea fiului său va mai dura.
Internaționalul român de la Rangers muncește zilnic la sala de recuperare, alături de fizioterapeutul său, și așteaptă cu sufletul la gură momentul în care va reveni pe teren.
Gică Hagi, ultimele detalii despre situaţia lui Ianis Hagi
„Tot dumneavoastră, media, v-ați grăbit și ați spus că revine în august sau septembrie. Că va juca la națională în septembrie, nu. Nu s-a pus problema. El va reveni când va fi 100% pregătit.
Nu a fost deloc ușor, a avut o accidentare destul de grea. Lucrurile merg foarte bine în momentul de față și când va fi oportun să intre, atunci va intra. Vom vedea. Nu pot să zic când se va întoarce”, a spus Gică Hagi, potrivit digisport.ro.
Giovanni van Bronckhorst, anunț de ultimă oră despre Ianis Hagi
Giovanni van Bronckhorst a făcut un anunț de ultimă oră despre Ianis Hagi. Chiar dacă românul a început antrenamente după teribila accidentare, el nu va fi prezent într-un meci oficial al clubului e pe Ibrox, în 2022.
Acesta este și unul din motivele pentru care managerul lui Rangers susține că mai așteaptă transferuri în zona ofensivă, pentru a nu fi nevoit să improvizeze.
”Este o accicentare care este complicată. Nu mă aștept să joace înainte de pauză pentru Campionatul Mondial din Qatar. Mai așteptăm doi jucători. Trebuie să avem succes pe tot timpul sezonului.
Sezonul trecut, am avut probleme din cauza jucătorilor pe care i-am pierdut. Trebuie să fim pregătiți pentru orice se întâmplă la acest club și să avem calitate. Ținta sunt jucătorii de atac”, a spus Van Bronckhorst, citat de thescottishsun.co.uk.
Recep Erdogan „forţează” transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray
Recep Erdogan „forţează” transferul lui Ianis Hagi la Galatasaray. Presa britanică anunță că președintele Turciei a discutat cu Klaus Iohannis despre fiul „Regelui”, în timpul summit-ului NATO de la finalul lunii iunie.
Ianis Hagi (23 de ani), în prezent la Rangers, a suferit o accidentare gravă la genunchi în luna ianuarie și a ratat restul sezonului. În presa internațională s-a tot discutat despre posibilitatea ca Hagi Jr să ajungă, într-o bună zi, la Galatasaray.
Despre acest tansfer răsunător s-a vorbit inclusiv la summit-ul NATO, din urmă cu o săptămână. Potrivit The Scottish Sun, Recep Erdogan și Klaus Iohannis au discutat pe seama viitorului internaționalului român.
Președintele Turciei este convins că Ianis va ajunge la Galatasaray, echipa pentru care tatăl său a scris istorie. Erdogan l-a întrebat pe Iohannis și despre Gică Hagi, care a cucerit 10 trofee alături de formația din Istanbul, în cariera fabuloasă de jucător.
„Președintele Erdogan a fost foarte interesat să discute despre fotbal, dorind să știe în special despre Gheorghe Hagi și fiul său, Ianis. Klaus Iohannis l-a informat că <Regele fotbalului> este bine și are propriul său club (n.r. – Farul Constanța) și propria academie de fotbal, care produce noi talente.
Președintele Turciei a fost curios să afle și ce se întâmplă cu Ianis. Erdogan a spus că Ianis va juca la Galatasaray, într-o bună zi, așa cum a făcut-o și tatăl său. Iar președintele Iohannis l-a asigurat că este un jucător talentat, care va avea o carieră extraordinară.”, au notat jurnaliștii sursei notate mai sus.
- Gică Hagi, ultimele detalii despre situaţia lui Ianis Hagi
- Anunţul făcut de „Rege”
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY