Ianis Hagi, pus la zid după ultimul meci al lui Rangers! A fost criticat dur, chiar dacă a marcat: „A fost absolut jalnic”

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 19.01.2022, 9:53

Ianis Hagi, criticat după ultimul meci al lui Rangers

Ianis Hagi, criticat după ultimul meci al lui Rangers

Profimedia

Ianis Hagi a fost pus la zid după remiza campioanei Glasgow Rangers, 1-1, de pe terenul celor de la Aberdeen. Nici măcar reuşita sa, singura pentru oaspeţi, nu i-a înduplecat pe scoţieni.

Reclamă

Ianis Hagi, pus la zid după ultimul meci al lui Rangers!

Ianis Hagi a fost criticat chiar de către presa de casă a celor de la Glasgow Rangers. ”Hagi a fost marcatorul lui Rangers, dar în afară de gol, a fost absolut jalnic. Le-a oferit mingea adversarilor atât de ușor și a arătat fără calitate. Trebuie să se îmbunătățească. Golul înscris l-a făcut să nu ia o notă și mai mică”, au spus cei de la ibroxnews.com despre internaţionalul român căruia i-au acordat nota 5.

Reclamă

Ianis Hagi a ieşit de două ori în evidenţă în deplasarea de pe terenul lui Aberdeen. Mai întâi, a luat un cartonaş galben în startul meciului, în minutul 7, apoi a marcat în meciul care s-a terminat 1-1. Evoluția românului a fost una slabă, dar cei de la SofaScore l-au notat cu 7, cea mai mare notă din echipă.

Golul marcat de către român a fost unul tipic britanic. A înscris în minutul 21, după ce a reluat, din interiorul careului, în poartă o centrare a lui Ryan Kent. Ianis a avut un procentaj bun, de 78% în ceea ce privește pasele complete, 18 din 2021, iar la faza golului a trimis singurul său șut cadrat din meci. Internaționalul român a câștigat două dintre cele trei dueluri directe avute, a faultat de patru ori și a fost faultat o singură dată. În partida cu Aberdeen, Ianis Hagi a marcat al doilea gol din acest campionat, după cel din 31 iulie, cu Livingston, din prima etapă.

VEZI GOLUL AICI

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
19:25

„Era în depresie” Discurs furibund după moartea lui Aaron Boupendza: „L-aţi distrus”

19:14

„Speram să nu se confirme!” Viorel Moldovan, șocat după moartea lui Aaron Boupendza: „Soarta e crudă!”

18:35

Lovitura încercată de Gigi Becali pe piaţa transferurilor! Vrea la FCSB un internaţional român!

18:22

Poliția din China, dezvăluiri despre moartea lui Aaron Boupendza! Ce s-a spus despre o posibilă crimă

18:05

Prima reacţie a echipei lui Aaron Boupendza, după decesul fulgerător al fotbalistului!

17:44

VideoMihai Stoica, la lansarea Cupei Duckadam: „Ce a făcut Helmut Duckadam nu va mai face nimeni”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s