Ianis Hagi vrea să îi ”rupă” poarta lui Florin Niță: ”Te aştept pe Ibrox!” Mesajul războinic transmis înainte de Rangers – Sparta Praga

De Dragoș Vasile
Publicat: 5.11.2021, 23:45

Ianis Hagi, criticat de scoţieni

Ianis Hagi, criticat de scoţieni

Profimedia

Ianis Hagi vrea să îi ”rupă” poarta lui Florin Niță

Ianis Hagi nu ține cont de nimic când vine vorba de fotbal. Mijlocașul lui Rangers i-a pus gând rău lui Florin Niță, colegul de la echipa națională, dar și viitorul adversar din Europa League. Rangers și Slavia Praga se vor întâlni la finalul lunii în runda a cincea din faza grupelor.

Reclamă

De când s-a tras grupa mă tot tachinez cu el, dar până la urmă îşi vrea binele pentru el, pentru echipa lui şi eu la fel. Cine e mai bun, acela să câştige, aşa cum ei au fost mai buni în primul meci şi au câştigat, i-am strans mâna şi i-am zis că ‘te aştept pe Ibrox, pentru că va fi un meci diferit’.

Reclamă

(n.r. e o ambiţie personală să-i dai gol lui Niţă?) Da, da! Aşa cum a fost şi cu Tătăruşanu, când nu reuşeam să-i dau gol din penalty la antrenament la naţională, dar aveam în cap, când voi juca împotriva lui, trebuie să marchez. Chiar dacă a fost amcial, am reuşit să dau două goluri şi m-am simţit super bine după meci. Aşa că îl aştept şi pe Niţă şi sper să pot să fiu pe teren, să pot să marchez”, a spus Ianis Hagi pentru telekomsport.ro.

Ianis Hagi, mentalitate de campion

Ianis Hagi a făcut senzaţie la Rangers. Deşi a fost rezervă în Europa League, internaţionalul român şi-a intrat în rol după ce a fost introdus pe teren. A marcat la 20 de minute după ce a intrat în remiza cu Brondby, scor 1-1.

La scurt timp după golul marcat, internaționalul român a vorbit despre șansele de calificare ale lui Rangers în fazele eliminatorii, dar și despre obiectivele din acest sezon.

 „Am intrat, am dat gol, e clar că noi ca şi echipa nu am fost foarte mulţumiţi după partidă avută. Am mers cu gândul de a câştiga şi pur şi simplu am ajuns într-o situaţie în care şi egalul era bun. Am reuşit să egalăm ca şi echipa, să jucăm mai bine în a doua repriză. Acum cu rezultatul acesta, Sparta la fel a pierdut la Lyon, rămâne meciul decisiv şi cine va câştiga meciul ăla se va califica.

Deocamdată comparativ cu sezonul trecut de Europa League, unde am câştigat grupa şi deja după 3-4 etape ştiam că ne vom califica, acum trebuie să suferim mai mult, dar asta e fotbalul. Când joci în 3-4 competiţii e imposibil să ţii pasul, să ţii acelaşi ritm. Deocamdată suntem bine şi cu cât va trece timpul, cu atât vom avea rezultate din ce în ce mai bune”, a spus Ianis Hagi, potrivit telekomsport.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

23:41 18 apr.

„FCSB e Steaua şi cu asta basta!” Intervenţie în forţă în scandalul dintre campioană şi echipa Armatei

22:48 18 apr.

„Dorinel nu a fost la prima repriză!” Mircea Rednic, ironii la adresa adversarului după UTA-Sepsi 1-1

22:30 18 apr.

Sporting – Moreirense 3-1. Viktor Gyokeres a reuşit o dublă de senzaţie pentru echipa sa

22:26 18 apr.

„Să ne trezim la realitate!” Dorinel Munteanu sună adunarea după egalul cu UTA. Ce obiectiv are la Sepsi

21:29 18 apr.

VideoNicolae Stanciu şi Andrei Burcă petrec Paştele departe de familie! Nu ratează însă bucatele tradiţionale

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors