În Italia, fanii ar putea asista la meciuri încă din luna iulie. Anunţul făcut de unul dintre cei mai importanţi virusologi

De Antena Sport
Publicat: 25.05.2020, 17:32

Serie A

Profimediaimages

Serie A se va relua la jumătatea lunii iunie

Specialistul care este şi director medical la Institutul Galeazzi a contrazis veştile venite dinspre autorităţi. S-a crezut iniţial că, cel puţin în acest an, toate competiţiile se vor disputa cu porţile închise. 

Reclamă

Fabrizio Pregliasco a făcut anunţul aşteptat de granzii Italiei

Lupta pentru titlu se reia în Serie A. Echipele au primit protocolul care trebuie respectat şi au reluat antrenamentele. De pe 13 iunie se poate da startul oficial.

Reclamă

De la mijlocul lunii iulie este posibil ca, pe stadioane, să fie grupuri mici de suporteri. Ca să reducem circulaţia virusului pe cât de mult posibil, este nevoie să acţionăm cu precauţie„, a declarat Pregliasco pentru Radio Punto Nuovo.

Virusologul italian a explicat că situaţia poate reveni la normal abia în momentul în care va fi exista un vaccin împotriva Covid-19.

Sper că vaccinul va fi găsit curând, dar încă nu ştim dacă se va asigura imunitatea pentru o perioadă lungă sau scurtă de timp. În momentul de faţă, pentru a putea avea vaccinul, este nevoie de un an sau un an şi jumătate. Cel puţin!„, a mai spus Fabrizio Pregliasco. 

12 etape au mai rămas de disputat în Serie A. Liderul Juventus are un singur punct avans faţă de Lazio şi cu 9 puncte mai mult decât Inter (nerazzurrii au şi un meci în minus).

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s