Kylian Mbappe a recunoscut! Jucătorul care l-a impresionat în toată cariera: „Sunt cel mai mare fan al lui”
De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 18.03.2025, 16:27
Starul cel de la Real Madrid, Kylian Mbappe a vorbit despre jucătorul pe care îl apreciază cel mai mult din fotbalul european. Chiar dacă a fost coleg cu mai multe vedete la PSG, actualul jucător al echipei blanco este impresionat de fostul său coleg, Ousmane Dembele.
Starul celor de la PSG se află în forma carierei, iar acest lucru i-a atras atenţia lui Kylian Mbappe.
Kylian Mbappe, impresionat de Dembele
Ousmane Dembele face senzaţie în tricoul parizienilor. Are cifre uluitoare în acest sezon. A marcat 30 de goluri și a reuşit șase pase decisive în cele 37 de partide jucate în acest sezon. Astfel, este şi unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur. Şi fostul său coleg, Kylian Mbappe e impresionat de ceea ce a reuşit Dembele în acest sezon. Cei doi sunt prieteni la cataramă de când erau copii, conform Le Parisien.
”Vorbesc în fiecare zi cu Ousmane. Mă bucură să văd tot ceea ce i se întâmplă acum pentru că știu cât de criticat și batjocorit a fost. Încă de la vârsta de 14 ani, am fost cel mai mare fan al lui”, a declarat Kylian Mbappe, conform sursei citate.
Starul celor de la Real Madrid, Kylian Mbappe și Ousmane Dembele urmează să joace, din nou, împreună la naționala Franței. Formația lui Didier Deschamps are de disputat o dublă manșă cu Croația în această lună, în sferturile de finală Nations League. Naţionala Cocoşului Galic are un obiectiv clar, câştigarea Ligii Naţiunilor. În sezonul trecut, la PSG, cei doi jucători francezi au cucerit împreună titlul în Ligue 1 și Supercupa Franței.
Acum, PSG este foarte aproape de a face următorul pas. Titlul este deja ca şi acontat în Ligue 1 de către parizieni. Tocmai i-au învins pe marii rivali, de la Marseille şi au 19 puncte avans în fruntea clasamentului. În Champions League, marele obiectiv al francezilor, PSG e deja în sferturi şi se bate pentru un loc în semifinale cu englezii de la Aston Villa.