Lionel Messi a caracterizat în 3 cuvinte relaţia pe care o are cu Kylian Mbappe
De Dan Roșu
Publicat: 22.09.2023, 9:04
Lionel Messi a vorbit despre relaţia pe care o are cu Kylian Mbappe, dar şi cu restul jucătorilor de la PSG, club de care s-a despărţit în această vară, înainte de a ajunge la Inter Miami, alături de David Beckham.
Pe de altă parte, Messi a fost nevoit să accepte faptul că PSG nu i-a oferit recunoaşterea pe care şi-ar fi dorit-o după ce a câştigat Cupa Mondială. El a fost singurul jucător argentinian care nu a avut parte de aşa ceva.
Lionel Messi a caracterizat în 3 cuvinte relaţia pe care o are cu Kylian Mbappe
„Totul e bine”, sunt cele trei cuvinte în care Messi a caracterizat relaţia cu Mbappe, cel care a marcat trei goluri în finala Mondialului, contra Argentinei.
„E de înţeles reacţia lui PSG. Din cauza noastră, Franţa nu a câştigat Cupa Mondială. Nu a fost din nou campioană mondială. Am fost singurul dintre cei 25 de jucători care nu a primit recunoaştere, dar nu e ceva atât de important”, a mai spus Messi, citat de marca.com.
Messi a vorbit despre CM 2026
Messi susţine că nu ştie dacă va participa la Cupa Mondială din 2026, atunci când va avea 39 de ani. El se concentrează acum pe Copa America.
„Nu știu dacă voi participa sau nu. Nu mă gândesc la asta, acum mă gândesc la Copa America, vom vedea după aceea, depinde de cum mă voi simți la momentul respectiv, mai sunt încă trei ani”, a spus Leo Messi.
Lionel Messi s-a accidentat
Miercuri, septuplul câştigător al Balonului de Aur a părut inconfortabil şi s-a mişcat cu prudenţă înainte de a-i preda banderola de căpitan coechipierului DeAndre Yedlin şi de a părăsi terenul. Martino a anunţat că este deja indisponibil pentru meciul de duminică, de la Orlando.
Miami a mai pierdut un jucător important în acest meci, când Jordi Alba a ieşit accidentat cu două minute înainte de Messi. Fundaşul stânga nu a fost folosit nici în weekend, din cauza unor probleme musculare.
„Vedem de la o zi la alta, vom aștepta rapoartele medicale, vor fi monitorizați și vom lua deciziile potrivite. Cu siguranță, nu vor fi disponibili pentru meciul de duminică (n.r. – cu Orlando City).
În ceea ce îl privește pe Messi, este o recidivă la o accidentare mai veche care îl deranjează”, a declarat Gerardo Martino.
Lionel Messi a fost transferat în vara trecută de Inter Miami. În cele 11 meciuri bifate la formaţia din MLS, starul argentinian are cifre formidabile, reuşind să marcheze 11 goluri şi să ofere cinci assist-uri.
- Lionel Messi a marcat 11 goluri la Inter Miami
- Messi se gândeşte la Copa America
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00