Lionel Messi a declanşat nebunia printre ultraşii lui PSG. Mii de fani l-au primit la Paris. Atmosferă incredibilă

De Antena Sport
Publicat: 11.08.2021, 13:15

Lionel Messi a declanşat nebunia printre ultraşii lui PSG.

Lionel Messi a declanşat nebunia printre ultraşii lui PSG.

Captură Youtube

Messi a fost condus de preşedintele Nasser Al-Khelaifi, iar în momentul în care acesta a apărut în faţa lor, o adevărată nebunie s-a declanşat. Au fost fumigene şi tobe, iar argentinianul a fost cu adevărat emoţionat.

Reclamă

Messi a stat câteva minute în faţa fanilor care i-au scandat numele în fiecare secundă. Apoi, Leo a coborât printre suporteri, unii dintre ei având norocul să dea mâna cu el.

Reclamă

Lionel Messi a semnat pe doi ani cu PSG

Lionel Messi a declarat, miercuri, la prezentarea oficială la Paris Saint-Germain, că se bucură că s-a rezolvat rapid transferul său la gruparea pariziană, subliniind că a fost plăcut surprins de primirea fanilor.

„Mă bucur că am ajuns aici, dar abia aştept să mă antrenez. A fost greu să plec de la Barcelona, dar încep o nouă etapă şi mulţumesc tuturor. Mă bucur că totul s-a rezolvat repede, Mulţumesc celor de la PSG pentru tot ce au fpcut pentru mine. Sunt pregătit să luptăm împreună pentru a câştiga trofee şi a ne atinge obiectivele. Am fost surprins plăcut de primirea fanilor parizieni”, a declarat Messi.

El a fost însoţit la conferinţa de presă de soţia sa Antonella şi de cei trei băieţi: Thiago, Mateo şi Ciro. Mii de fani s-au strâns la Parc des Princes pentru a-l vedea pe Messi.

Clubul Paris Saint-Germain a anunţat, marţi seară, că a obţinut serviciile argentinianului Lionel Messi, acesta semnând un contract valabil doi ani, cu opţiune pentru încă unul.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
21:29 Erling Haaland, cifre fabuloase la Manchester City! Starul norvegian a făcut show și a marcat patru goluri 21:00 VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abby Pulling a câștigat prima cursă, live în AntenaPLAY 20:42 „S-au înțeles!” Mihai Stoica a anunțat transferul lui Florinel Coman! Ultimele detalii despre negocieri 20:35 U Cluj – Dinamo 3-3! „Câinii”, egalați în minutul 90+1! Au nevoie de un miracol pentru a nu retrograda 20:29 Motivul pentru care Ianis Hagi nu a revenit la Farul, înainte de EURO 2024: „Era huiduit de 200-300 de spectatori” 20:12 VIDEOImagini de colecție cu Zinedine Zidane, la cursa de sprint de la Miami! Ce gafă a fost aproape să comită, la decernarea premiilor 20:05 VIDEOSporting – Portimonense 3-0 a fost LIVE VIDEO în AntenaPLAY! „Leii”, tot mai aproape de titlu în Liga Portugal 19:53 VIDEOIpswich Town a promovat în Premier League, după 22 de ani! Nebunie pe străzi şi în vestiar 19:40 VIDEOBernadette Szocs a pierdut partida cu Natalia Bajor, la Saudi Smash 2024. Diaconu şi Dragoman, eliminate 19:07 Kyren Wilson, primul finalist al Campionatului Mondial de snooker 2024! A câştigat 8 dintre ultimele 10 frame-uri Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și