Manuel Locatelli a semnat cu Juventus. Mijlocaşul care a impresionat la EURO 2020 vine să joace alături de Cristiano Ronaldo!
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 18.08.2021, 20:54
Echipa lui Vlad Chiricheş, Sassuolo, l-a trimis pe Locatelli la Torino sub forma unui împrumut pe doi ani. Bianconerii au obligaţia de a achita, în 2023, 35 de milioane de euro.
Manuel Locatelli a semnat cu Juventus
Locatelli a trecut fără emoţii vizita medicală şi va ajunge sub comanda lui Massimiliano Allegri. A refuzat să se ducă la Arsenal pentru a juca alături de Cristiano Ronaldo.
„De la debutul în Serie A (21 aprilie 2016), Locatelli este cel mai tânăr jucător care a adunat cel puț 100 de apariții în prima ligă (144, cu 8 goluri și 11 pase decisive). Rămânând în ultimul sezon la Sassuolo, Locatelli este jucătorul care a oferitt cele mai multe pase în Serie A, 2749, dar și cel care a finalizat cu succes cel mai mare număr, 1358, și care a reuşit cele mai multe deposedări prin alunecare, 81„, este descrierea pe care i-au făcut-o cei de la Juventus.
Locatelli a fost jucător de bază în naţionala Italiei la Campionatul European din acest an. A reuşit o dublă spectaculosă cu Elveţia şi a ajutat-o pe Squadra Azzurra să câştige trofeul, în finala cu Anglia.
Sassuolo a dat lovitura după ce, în 2019, îl transfera pe Manuel Locatelli de la AC Milan, în schimbul a 14 milioane de euro.
„Salutare tuturor, am ajuns în cele din urmă aici! Abia aştept să intru pe teren şi sunt nerăbdător să vă văd la stadion„, a fost mesajul pe care l-a transmis Locatelli, fanilor lui Juventus, pe contul său de Instagram.
- Manuel Locatelli, împrumutat de Juventus de la Sassuolo
- Bianconerii vor achita 35 de milioane de euro în 2023
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00