Messi a avut dreptate! Canibalul Suarez a marcat două goluri şi a dat un assist în primele 20 de minute în tricoul lui Atletico
De Antena Sport
Publicat: 27.09.2020, 16:09
După ce a pasat decisiv la reuşita lui Llorente, Suarez a marcat la numai 890 de secunde după intrarea pe teren. A plasat perfect mingea la colţul lung cu o lovitură de cap.
În prelungirile partidei, Suarez a marcat din nou şi a reuşit dubla, după o combinaţie perfectă, în care a fost implicată şi bara. Acesta a stabilit scorul final, Atletico – Granada 6-1.
Mesajul lui Lionel Messi pentru Luis Suarez
Messi continuă războiul cu cei din conducerea Barcelonei, după ce Suarez nu a mai fost păstrat la echipă.
„Va fi ciudat să te văd în tricoul altei echipei și, mai ales, să te infrunt. Meritai să te desparți de club frumos, așa cum meriți pentru ceea ce ești: unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului, care a reușit lucruri importante atât individual, cât și la nivel de grup.
Nu meritai să fii concediat așa cum au făcut-o. Dar adevărul este că deja nu mă mai surprinde nimic.
Îți doresc tot binele în această noua provocare! Te iubesc foarte mult! Pe curând, prietene”, a fost mesajul lui Messi pe Instagram.
- Luis Suarez, irezistibil la debutul pentru Atletico Madrid
- Două goluri şi un assist pentru Canibal.
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00