Mihai Costea pregăteşte o revenire de senzaţie! „Cine-a zis că am renunțat? Am niște discuții”

De Antena Sport
Publicat: 28.12.2021, 18:31

Mihai Costea

Mihai Costea va juca pentru CS Progresul București

Hepta

„Cine-a zis că am renunțat? Ultima oară am fost la Chindia, am terminat contractul și până acum nu am găsit ceea ce îmi convine. Am niște discuții din Dubai, mă vrea o echipă și zilele următoare, după Revelion, voi lua o decizie.

Reclamă

Să vedem daca mă înțeleg cu echipa aceea. Vă dați seama, nu sunt ca acum șapte-opt ani, dar sunt în formă. Îmi trebuie o săptămână-două de pregătire și după voi fi bine. Simțul porții îl am în continuare”, a spus „Nilă”, citat de digisport.ro.

Mihai Costea, prins la volan sub influenţa alcoolului

Mihai Costea, fostul jucător al Universităţii Craiova şi al Stelei, a fost prins de poliţie aflat la volan sub influenţa băuturilo alcoolice, cu un an şi jumătate în urmă.

„Nilă” a fost prins la ieşirea din Bucureşti, pe Autostrada 3, având o alcoolemie de 0.58 miligrame/litru în aerul expirat.
Costea venea de la o tăiere de moţ ce avusese loc duminică şi pe numele lui s-a întocmit un dosar penal.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis